Parisul anilor '20: „Amintirea dragostei”, de Jim Fergus
Joi, 25 august, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o incursiune în Parisul anilor '20 prilejuită de lansarea romanului Amintirea dragostei de Jim Fergus, recent apărut în colecţia Raftul Denisei la editura Humanitas Fiction.
Participă: Mihaela Dedeoglu, jurnalist cultural, Sandra Ecobescu, preşedinte Fundatia Calea Victoriei, şi Monica Neaţu, istoric şi lector al Fundaţiei Calea Victoriei. Seara se va încheia cu un recital de jazz susţinut de Irina Sarbu şi Puiu Pascu.