Lansarea Seriei de autor și vernisajul expoziției dedicate lui Gheorghe Crăciun la Cărturești Verona
Vineri, 16 ianuarie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie) din Bucureşti, va avea loc lansarea Seriei de autor Gheorghe Crăciun, un nou proiect editorial Cartea Românească, dedicat unuia dintre cei mai importanți scriitori români contemporani.
Seria debutează cu volumele Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină) și Mecanica fluidului. Copertele celor două volume sunt ilustrate cu desenele originale ale autorului.
Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu, Florin Iaru, Bogdan Ghiu. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
Cu acest prilej va avea loc și vernisajul expoziției „15 desene originale semnate de Gheorghe Crăciun”, expoziție ce va putea fi vizitată în perioada perioada 16 – 31 ianuarie 2015.
Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun apare sub îngrijirea criticului literar Carmen Muşat şi a fiicei autorului, Oana Crăciun. Aceasta reunește atât lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie și critică literară deja consacrate, cât și volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.
„Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni la o temă în contralumină), publicat în 1982, la Editura Cartea Românească, poate fi considerat o uvertură pentru întreaga operă a lui Gheorghe Crăciun, un volum în care autorul polemizează cu o întreagă tradiţie realistă, de care se delimitează programatic.” (Carmen Muşat)
„Mecanica fluidului, cu structura ei mixtă, în care se topesc experimentul, jurnalul, povestirea scurtă, fotografia şi desenul în peniţă este una dintre cele mai fidele oglinzi ale creatorului său, o carte-obiect, în care imaginea şi textul „se-ngână şi-şi răspund”, construind acea lume visată de Crăciun, „în care fotografia să dea mâna textului, înlocuindu-l acolo unde acesta este neputincios să exprime sensul dorit, ducând povestirea sau descrierea mai departe”. (Carmen Muşat)
Acestora li se vor adăuga romanele Compunere cu paralele inegale, Frumoasa fără corp și Pupa russa, o ediție revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă și Reducerea la scară, cărțile de eseuri deja publicate În căutarea referinței și Teatru de operațiuni, precum și alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operații pe cărți deschise, Mono-stereo).
Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie și critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărți scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului și teoreticianului literar Mircea Martin și Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum și de corespondența și interviurile lui Gheorghe Crăciun.
Fiecare volum conţine o prefaţă semnată de Carmen Muşat, o notă biobibliografică extinsă, un dosar critic pentru opera antumă şi documente inedite din Arhiva Crăciun.