• „Sunt un om singur, un singur iad…” - Quasimodo (Cocoșatul de la Notre-Dame)

Lansarea antologiei „Oare peștișorul meu știe cine sunt?”

Lansarea antologiei „Oare peștișorul meu știe cine sunt?”

Nu e deloc simplu să fii părinte. Ce te faci când copiii te asaltează cu întrebări care mai de care mai năstruşnice: De ce au zebrele dungi? De unde vin unghiile? Care figură geometrică are cele mai multe laturi? De ce ţânţarii îi pişcă doar pe unii dintre noi? Şi alte „întrebări mari de la cei mici“...

Editura Humanitas vă invită sâmbătă, 18 februarie, ora 11.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea antologiei Oare peştişorul meu ştie cine sunt? Şi multe alte întrebări mari de la cei mici la care răspund specialiştii, coordonat de Gemma Elwin Harris, autoarea bestseller-ului Întrebări mari de la cei mici... La care răspund oameni foarte importanţi.

Cele două volume sunt alcătuite chiar din întrebări trimise de copii la care răspund specialişti din diverse domenii: oameni de ştiinţă, muzicieni, sportivi, vedete de televiziune, şi sunt un colac de salvare pentru toţi cei care se simt copleşiţi de curiozitatea şi inventivitatea celor mici.

Pornind de la cele două cărţi, Otilia Mantelers, expert în parenting, le va vorbi părinţilor despre „Cum ne pregătim pentru întrebările năstruşnice ale copiilor“, iar cei mici vor povesti şi desena împreună cu actorul Voicu Hetel.

​Accesul la cele două ateliere este gratuit și se face pe baza unei rezervări prealabile pe adresele: alice.ene@humanitas.ro și filipsim@yahoo.com.

Adresa