• „A fi liber înseamnă a gândi totul cu mintea ta” - Petre Ţuţea

Lansare Mircea Dinescu la Cărturești Verona

Lansare Mircea Dinescu la Cărturești Verona

Editura Litera lansează miercuri, 10 decembrie, începând cu ora 18.30, la Cărturești Verona, volumele Întoarcerea barbarilor și Vino în rochia ta simplă de stambă de Mircea Dinescu. La eveniment participă autorul, alături de Alex Ștefănescu. 

Evenimentul va include și o degustare de vinuri VINUL LUI DINESCU, din seria Poezie pe sticlă.

Despre Mircea Dinescu, Alex Ștefănescu spune că este poetul pe care îl iubea şi Marin Preda pentru că vedea în el, înainte de toate, „o fiinţă liberă“. 

Mircea Dinescu (n. 1950) a publicat primul volum de versuri, Invocaţie nimănui, în 1970 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1971). În aprilie 1989, în urma unui interviu acordat ziarului Libération, scriitorul a fost arestat la domiciliu. Eliberat de mulţimile ieşite în stradă pe 22 decembrie 1989, Mircea Dinescu a fost cel care a anunţat primul revoluţia în direct, la televizor. A fost publicat în traducere în Marea Britanie, Germania, Olanda, Franța, Suedia, Rusia, Serbia, Ungaria, Bulgaria. A primit numeroase premii naționale și internaționale, printre care premiul USR pentru poezie, Poetry International, Herder. Între 1990 și 1993 a fost preşedintele USR; a editat revistele de satiră politică Academia Caţavencu, Plai cu boi, Aspirina săracului, Cațavencii. A pus bazele unei fundaţii cu sediul în portul dunărean Cetate, unde sunt invitaţi artişti plastici, muzicieni şi scriitori din toată lumea, în ideea învierii locului sub forma unui Port Cultural. În timp ce din versurile marilor poeți de la sfârșitul secolului XX (Nichita Stănescu, Gellu Naum, Emil Brumaru), accentele realității dure lipsesc cu desăvârșire, poezia lui Mircea Dinescu reprezintă o radiografie brutal de exactă a vremurilor, manifestul unui poet-martor al Atlandidei comuniste ce s-a scufundat.

Adresa