• „Neștiutoriu gândul omului spre ce menește” - Miron Costin

Lansare „Drumul meu spre filozofie” de Mircea Flonta

Lansare „Drumul meu spre filozofie” de Mircea Flonta

Editura Humanitas vă aşteaptă sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea cărţii Drumul meu spre filozofie de Mircea Flonta. La eveniment vor participa, alături de autor, Mircea Dumitru, Andrei Cornea şi Cătălin Cioabă.

O mărturie lucidă și nepărtinitoare despre deceniile în care filozofia a fost, în România comunistă, o adevărată ancilla ideologiae: o insulă scufundată, pentru totdeauna parcă, sub avalanșa limbii de lemn a anilor ҆50. Și totodată o autobiografie profesională care atestă că supraviețuirea schimbului liber de idei a fost totuși posibilă atunci, ca printr-un miracol.

„Nu mi-am putut închipui, nici la încheierea studiilor şi nici mai târziu, că o să am o carieră filozofică, şi încă una atât de îndelungată, presărată cu atât de multe episoade. Când mă gândesc azi că am avut norocul să-mi pot continua atâta timp căutările, să parcurg un drum atât de lung, sentimentul dominant este unul de satisfacţie şi bucurie. Căci ceea ce mi s-a năzărit în acei ani în care mi s-a trezit interesul pentru filozofie nu a fost, până la urmă, o fantezie irealizabilă, o himeră.” (Mircea Flonta)

Adresa