• „Să trăiești pentru alții înseamnă să te minți pe tine însuți” - (Mona Lisa Smile)

Lansare de carte și sesiune de autografe, Jérôme Ferrari

Lansare de carte și sesiune de autografe, Jérôme Ferrari

Biroul Regional pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (BECO AUF) şi Editura Trei vă invită marţi, 13 ianuarie 2015, la Librăria Humanitas Cişmigiu, la o „cafenea literară” cu ocazia vizitei la Bucureşti a scriitorului Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012. Evenimentul este organizat în parteneriat cu RFI România, Ambasada Republicii Libaneze la Bucureşti şi Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone în România (GADIF).

Vor participa reprezentanţi ai mediului academic, ai sectorului privat francofon, studenţi interesaţi şi pasionaţi de literatură, membri ai corpului diplomatic, artişti şi jurnalişti.

Scriitorul-filozof Jérôme Ferrari va prezenta publicului volumul Predică despre căderea Romei, câştigător al premiului Goncourt 2012. Fragmente din această carte vor fi citite în limba franceză şi română de către autor împreună cu actriţa Medeea Marinescu.

De la Bucureşti, scriitorul Jérôme Ferrari va pleca la Braşov pentru a fi prezent la un eveniment organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei în parteneriat cu Universitatea „Transilvania” şi Lectoratul francez al acestei universităţi.   

 

Un scriitor-filozof, cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

Scris într-un limbaj de o frumuseţe aparte, cizelat şi curgător totodată, romanul lui Ferrari are drept loc de desfăşurare un sat din Corsica, unde un bătrân localnic se întoarce ca să se regăsească şi să-şi înţeleagă eşecurile. Nepotul său renunţă la studiile de filosofie pentru a lua în administrare barul din sat, împreună cu un prieten din copilărie. Fideli teoriilor lui Leibniz, cei doi vor să facă din acest loc cea mai bună dintre lumile posibile, însă, în scurt timp, utopia se transformă în coşmar. Vechile răni se redeschid. Sufletele se alterează. Fatalitatea condamnă oamenii să vadă cum se prăbuşesc lumile pe care le-au construit, obligându-i să-şi asume partea lor de vină. Titlul cărţii face trimitere la faimoasa predică a Sfântului Augustin – „Lumea este ca omul: se naşte, creşte, apoi moare”.

Jérôme Ferrari s-a născut în 1968 la Paris. A locuit în Corsica şi a predat filozofia la Liceul Internaţional „Alexandre Dumas” din Alger timp de câţiva ani, apoi la Liceul Fesch din Ajaccio. În prezent, este profesor de filozofie la Școala Franceză din Abu Dhabi. Penultima carte a sa, Où j’ai laissé mon âme, apărută în 2010, a câştigat Grand Prix Poncetton şi Prix Roman France Télévisions.În 2012, romanul său Predica despre căderea Romei a fost distins cu Premiul Goncourt. Jérôme Ferrari a declarat că acest roman e „o parabolă despre disperarea contemporană a cărei morală este optimistă: sfârşitul unei lumi nu înseamnă sfârşitul lumii”.

Adresa