• „Dar cel mai de admirat e tot omul care, în mod negrăbit și fără să se apuce să muncească ostentativ, contemplă și vede” - Alexandru Paleologu

Lansare de carte: „Omnium”, de Florin Stanciu

Lansare de carte: „Omnium”, de Florin Stanciu

Un nou autor român se alătură colecției Nautilus! 

Omnium, de Florin Stanciu, se lansează joi, 9 noiembrie, de la ora 19.00, la Mansarda Cărturești Verona. Veniți să-l cunoașteți pe autor și să luați autografe!

În trecut, Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit Spinul lui Dumnezeu. În prezent, pe Staţia de Explorare a Portalului 2, Axxe Kaer e solicitat de PHIL, entitate superinteligentă artificială şi custodele staţiei, să elucideze apariţia unei capsule misterioase ieşite din portalul legat de o gaură de vierme. 

Deşi călătoria fiinţelor vii prin portaluri e imposibilă, capsula prezintă semne vitale. Acest incident îi va schimba viaţa pentru totdeauna, iar povestea lui se va intersecta cu istoria antePământului, dar şi cu cea a postPământului. Şi însăşi identitatea i se va confunda cu Ianus Trifrons şi, în cele din urmă, cu cea a data-cercetătorului Casian Titus.

Florin Stanciu este genetician şi autor. El a debutat în 2013 cu proză scurtă, în numărul 70 al revistei online de science fiction Nautilus (cu povestirea „Trophonius Personal Genomics“) şi pe hârtie, un an mai târziu, în Almanahul Anticipaţia 2015 (cu povestirea „Gloanţe vii“). A mai publicat povestiri, recenzii de carte şi articole despre evenimente în revistele Fantastica, Gazeta SF şi Ficţiuni.ro şi a apărut cu povestirea „Fedya“ în volumul colectiv Exit. Povestiri de dincolo.

Adresa