• „Cine fuge de suferință, matematic ratează fericirea” - Alexandru Paleologu

Lansare „Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu

Lansare „Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu

Joi, 14 aprilie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 45), va avea loc lansarea romanului Darul lui Serafim, de Simona Antonescu, recent apărut la Editura Cartea Românească, şi în format digital.

Invitaţi, alături de autoare: Laura Câlţea, George Neagoe. Moderatoare: Eli Bădică

Romanul Darul lui Serafim leagă trei poveşti istorisite pe trei voci diferite, care introduc cititorul în atmosfera anilor nebuni ai jazzului, ai epocii în care se naşte viteza şi încep să moară vechile convenţii sociale, într-o Românie modernă, doar în aparenţă calmă şi prosperă. Actori principali: Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriaşi români din perioada interbelică, producătorul locomotivelor Malaxa, inginer talentat şi figură politică foarte controversată a acelor ani; o candidată la titlul de Miss România 1932, în concursul organizat de revista Realitatea ilustrată; o familie de aristocraţi bucureşteni, cu un destin tragic, şi toţi membrii săi strînşi în jurul celor doi băieţi de vîrstă şcolară. Ce au în comun toate aceste personaje? Răspunsul îl ştie numai Serafim, bătrînul cerşetor cu puteri tainice care străjuieşte, în noaptea de Vovidenie a anului 1932, impunătoarea biserică a Amzei.

„Simona Antonescu are o vervă de povestaş hipnotic. Îl priveşti în ochi şi, obligatoriu, accepţi tot ce grăieşte.” (George Neagoe)

Simona Antonescu este autoarea romanului Fotograful Curţii Regale, cîştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014, devenit în scurt timp bestseller.

Adresa