• „Trebuie să vă obișnuiți cu viața și să învățați să râdeți” - W.A. Mozart

Lansare carte Adi Hădean București

Lansare carte Adi Hădean București

Luni, 3 octombrie, va avea loc lansarea publică a cărții #24centimetri la București. Vă aștept de la ora 19.30 la Carturesti Carusel (str. Lipscani 55) cu autograf cu tot.

„În vara aceasta s-au împlinit douăzeci de ani de la debutul meu în bucătăria profesionistă și treizeci de când am observat că mă preocupă mâncarea dincolo de simplul act al hrănirii. E o ucenicie destul de lungă, care continuă și azi. Dacă mă întrebați ce am câștigat în acest timp pot să vă spun că de fapt am pierdut. Am pierdut dorința, ambiția de a deveni maestru. Statutul de ucenic, cu tot disconfortul aparent pe care-l presupune, mi se pare mult mai interesant și mai potrivit pentru mine și pentru menținerea deschiderii de care are nevoie orice creștere. Habar n-am dacă o să vă placă această carte, dar n-am scris-o cu gândul acesta ci cu gândul că energia odată eliberată lucrează în mediu schimbându-l în moduri nebănuite. Îmi place să urmăresc consecințele rostogolirii bolovanilor, mi-a plăcut din copilărie. Cred că asta-i cartea mea, un bolovan care se rostogolește din vârful unui deal. Vă provoc să-i stați în cale.” (Adi Hădean)

Adresa