Jos Textila, Întoarce fila
Sâmbată, 20 iunie, începând cu orele 12.00, la Lokal are loc proiectul Jos Textila, Întoarce Fila- Ediția a VI-a.
„Jos textila, întoarce fila” își propune promovarea în mod neconvențional a valorilor culturale prin lectură și strângerea de haine pentru persoanele fără posibilități.
Conceptul este acela de a schimba un lucru superficial pe unul cu valoare culturală astfel încât tinerii să ajungă să prioritizeze și să aprecieze mai mult valoarea cititului. Astfel că vă așteptăm cu hainele cărora nu le mai găsiți rostul în șifonier, iar noi vă vom oferi în schimb una dintre cărțile expuse în cadrul evenimentului, alese de voi.
Hainele donate vor ajunge la DGASPC Sector 1, prin intermediul Asociatiei Mara's Angels. Misiunea organizației constă în acordarea de ajutor copiilor cu dizabilități ce trăiesc în centre de plasament, dar și a famiilor ce se află în imposibilitatea de a susține financiar tratamentele medicale necesare acestora.
Vă așteptăm cu drag!