• „La séduction: s’aimer un peu pour plaire beaucoup” - Yves Saint-Laurent

„Hibernalia”, întâlnire cu Veronica D. Niculescu

„Hibernalia”, întâlnire cu Veronica D. Niculescu

În data de 18 martie 2016, ora 19.00, va avea loc la Cărtureşti Veron: Hibernalia. Întâlnire cu Veronica D. Niculescu

În cadrul evenimentului se va vorbi despre cariera scriitoarei Veronica D. Niculescu, precum şi despre cea mai recentă carte a sa: Hibernalia (Ed. Casa de Pariuri Literare, 2016).

Invitată este Laura Câlţea, fondatoarea Blogului unei cititoare de cursă lungă (http://www.lauracaltea.ro/)

Moderatoare este Emanuela Ignăţoiu-Sora.

Veronica D. Niculescu (n. 1968, Pitești) a publicat volumele de proză scurtă Adeb (Editura Limes, 2004, Premiul pentru Debut al USR Sibiu), Orchestra portocalie (Editura Cartea Românească, 2008),  Roşu, roşu, catifea (Casa de Pariuri Literare, 2012), precum şi microromanele Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014) şi Hibernalia (Casa de Pariuri Literare, 2016). A scris două volume în colaborare cu Emil Brumaru: Basmul Prinţesei Repede-Repede (Editura Polirom, 2009) și Cad castane din castani (Editura Polirom, 2014).

A tradus din opera lui Vladimir Nabokov romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet, Originalul Laurei, Darul, Foc palid, precum şi o parte din Povestiri și volumul de corespondență Scrisori către Vera. A tradus din opera lui Samuel Beckett proza scrisă în limba engleză, şi anume proza scurtă din volumul Opere I – Integrala prozei scurte  şi romanele Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea, alcătuind volumul Opere II. A mai tradus romane de Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier, E. B. White.

Povestiri incluse în antologii precum Kikinda Short 06, antologie internaţională de proză scurtă, Serbia, 2012; Scräpliv, antologie de nuvele româneşti, Editura 2244/Bonnier, Suedia, 2013; 10+, antologie de proză Tiuk!, Editura Tracus Arte, 2013; Best of – proza scurtă a anilor 2000, Editura Polirom, 2013.

Adresa