Ediție aniversară a Clubului de lectură Nemira: invitat Sebastian A. Corn
Miercuri, 1 aprilie, vă aşteptăm pe toţi la o seară specială a Clubului de Lectură Nemira în aceeaşi mansardă primitoare a prietenilor de la Cărtureşti.
Ediţia cu numărul 25 este şi una aniversară: de doi ani ne vedem în fiecare ultimă luni a lunii ca să vorbim despre cărţile noastre preferate, ce şi de ce ne place la ele, ce ne place mai puţin, cum am citit, ce o să mai citim. Până acum am citit împreună şi am împărtăşit experienţa de lectură a peste 20 de cărţi.
Şi cum să marcăm mai bine acest moment special, decât cu un invitat special: alături de noi va fi Sebastian A. Corn, care a luat premiul Ion Hobana pentru cea mai bună carte SF a anului 2014 cu romanul Ne vom întoarce în Muribecca şi cu care o să vorbim despre pasiunea cititorilor şi a scriitorilor pentru acest gen de literatură, despre romanele lui şi despre voi, publicul român pentru care scrie.
Să nu uităm premiza am plecat la drum împreună: Poveştile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cu care să le împărtășești. Clubul de lectură Nemira este locul unde începe călătoria spre lumea fascinantă a literaturii de calitate!