• „Arta de a conduce nu constă în a gândi și a decide în locul tuturor subalternilor” - Anonim

Discuţii literare cu scriitorul Oliviu Crâznic la Târgul de carte „Final Frontier”

Discuţii literare cu scriitorul Oliviu Crâznic la Târgul de carte „Final Frontier”

Unul dintre cei doi invitaţi speciali ai Târgului de carte SF&Fantasy „Final Frontier”, scriitorul şi publicistul (premiat naţional şi internaţional) Oliviu Crâznic (...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul), ar fi onorat dacă iubitorii literaturii fantastice i-ar fi alături în cadrul Târgului, sâmbătă, ora 14.45, în Club Nexus Bd. Elisabeta, nr. 37), pentru o oră de discuţii literare, moderate de scriitorul şi editorul Michael Haulica (Transfer; Aşteptând-o pe Sara ş.a.) 

Discuţiile se vor încheia cu lansarea noului volum semnat Oliviu Crâznic, Ceasul fantasmelor, în cuprinsul căruia cititorii vor regăsi îndrăgite personaje din ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul şi o vor cunoaşte, de asemenea, pe preafrumoasa şi preapericuloasa principesă Ermengaarde.

Lansarea va avea loc la ora 15.45, în cadrul lansărilor organizate la târg de Editura Crux Publishing, volumul urmând a fi prezentat de către scriitorul şi criticul lect. univ. dr. Florin Corneliu Pîtea (Gangland, Anul terminal ş.a.).

În continuare, editorul Deea Sterea, ajutată şi de autori şi de scriitorul Eugen Cadaru, va coordona prezentarea celorlalte volume Crux: Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu (prezintă Oliviu Crâznic) şi Povestiri de la marginea realităţii de Dan Rădoiu. 

Adresa