• „A fi viu: să dorești și să fii dorit! Aici e secretul, știința, dibăcia! Să fii pulsație – și inima va bate oricum...” - Mihai Măniuţiu

„Dialoguri secrete” cu Ioana Pârvulescu și invitații săi

„Dialoguri secrete” cu Ioana Pârvulescu și invitații săi

Editura Humanitas vă invită marți, 30 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, de Ioana Pârvulescu, cu ilustrații de Mihail Coșulețu. La eveniment vor vorbi alături de scriitoarea Ioana Pârvulescu, criticul literar Tania Radu și jurnalistul Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche.

„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care mi s-a părut că schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață. Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ – Ioana Pârvulescu

Adresa