• „Timpul există ca toate lucrurile să nu se petreacă deodată în același timp” - Albert Einstein

De ce Shakespeare azi? – Răspunde regizorul Victor Ioan Frunză în cadrul Întâlnirilor Yorick

De ce Shakespeare azi? – Răspunde regizorul Victor Ioan Frunză în cadrul Întâlnirilor Yorick

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00 are loc o nouă Întâlnire Yorick: regizorul Victor Ioan Frunză susține conferința cu tema „De ce Shakespeare azi?”. Evenimentul se desfășoară la Ceainăria Cărturești Verona.

La 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, vă invităm la o discuție despre teatrul românesc actual și problemele lui, despre contemporaneitatea textelor lui Shakespeare azi, despre originalitate și inovație.
Victor Ioan Frunză este în acest moment singurul regizor din țară care a montat trei spectacole de Shakespeare ce pot fi văzute toate în stagiunea curentă, „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo și Julieta”, toate la Teatrul Metropolis. Dragostea în trei ipostaze.

„Acum câţiva ani am fost foarte trist când am aflat că mitul acesta care există în „Visul unei nopţi de vară”, al unei licori vrăjite care produce dragoste la prima vedere, a căpătat realitate şi au fost descoprite şi substanţa, şi locul de pe cortex unde ea acţionează. Asta înseamnă că Shakespeare avea dreptate şi până la urmă faptul că iubirea poate fi un fel de schimb chimic şi o formă de manipulare mă sperie foarte tare. Acest mare mister, iubirea, pe care nu ştim să-l definim, de fapt nu există.”

Acest eveniment este cel de-al treilea din seria Întâlnirilor Yorick, în cadrul cărora propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți spectacole sau realități ale teatrului contemporan. La prima întâlnire Yorick am lansat impresionantul jurnal de creație al lui Andrei Tarkovski, iar cea de-a doua l-a avut ca invitat special pe regizorul Andrei Șerban. 

Adresa