„Cum și de ce (mai) educăm?” de Doru Căstăian | Lansare de carte
Editura Ratio et Revelatio și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită vineri, 9 noiembrie, de la ora 19, la lansarea volumului Cum și de ce (mai) educăm. 11 texte despre școală, creștere și formare, de Doru Căstăian, cunoscut profesor de filozofie și traducător.
Invitați, alături de autor: Cosmin Chiriță (Project Manager, Proiectul Merito Romanian Business Leaders), Nona Rapotan (profesoară, coordonator Bookhub.ro), Cornel Moraru (lector filosofie, Universitatea Națională de Artă București).
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Galaţi și profesor MERITO 2018. În timpul liber, Doru Căstăian scrie cronici de carte pe platforma bookhub.ro și participă la acțiunile Asociației Galați, orașul meu, unde este co-fondator.
Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.