• „Trebuie să devenim tari fără să ne pierdem tandreţea” - Che Guevara

Clubul de lectură Nemira #57: „Omnium”

Clubul de lectură Nemira #57: „Omnium”

La prima întâlnire a clubului de lectură Nemira din 2018 vom vorbi despre Omnium, de Florin Stanciu. Veniți să-l cunoașteți pe autor, să îi puneți întrebări și să luați autografe (dacă încă nu ați avut ocazia).

Vă așteptăm luni, 22 ianuarie, de la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărturești Verona!

În trecut, Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit Spinul lui Dumnezeu. În prezent, pe Staţia de Explorare a Portalului 2, Axxe Kaer e solicitat de PHIL, entitate superinteligentă artificială şi custodele staţiei, să elucideze apariţia unei capsule misterioase ieşite din portalul legat de o gaură de vierme. 

Deşi călătoria fiinţelor vii prin portaluri e imposibilă, capsula prezintă semne vitale. Acest incident îi va schimba viaţa pentru totdeauna, iar povestea lui se va intersecta cu istoria antePământului, dar şi cu cea a postPământului. Şi însăşi identitatea i se va confunda cu Ianus Trifrons şi, în cele din urmă, cu cea a data-cercetătorului Casian Titus.

Florin Stanciu este genetician şi scriitor. El a debutat în 2013 cu proză scurtă, în numărul 70 al revistei online de science fiction Nautilus (cu povestirea „Trophonius Personal Genomics“) şi pe hârtie, un an mai târziu, în Almanahul Anticipaţia 2015 (cu povestirea „Gloanţe vii“). A mai publicat povestiri, recenzii de carte şi articole despre evenimente în revistele Fantastica, Gazeta SF şi Ficţiuni.ro şi a apărut cu povestirea „Fedya“ în volumul colectiv „Exit. Povestiri de dincolo”.

Adresa