Clubul de carte Nordic Noir: „Ținutul Loney”, de Andrew Michael Hurley
Marţi 22 noiembrie, vizităm Ţinutul Loney. Romanul gotic scris de Andrew Michael Hurley a fost desemnat "Cartea anului 2016 în Marea Britanie". Tot atunci alegem şi cartea pe care o vom citi în luna decembrie.
Plasat într‑un ținut sumbru de pe coasta de nord a Angliei, numit Loney, romanul lui Andrew Michael Hurley trasează ciudatul pelerinaj al unui grup alcătuit din personaje neobișnuite, la un vindecător al locului.
Ținutul Loney a fost inspirat de educația catolică a autorului, de poveștile din folclorul englez și de peisajul din partea de nord‑vest a ținutului Lancashire. S‑a bucurat de o primire entuziastă și din partea criticii, care consideră că romanul lui Hurley aduce un suflu nou genului gotic.
Andrew Michael Hurley predă literatură engleză și scriere creativă. A publicat două volume de povestiri. Ținutul Loney, romanul său de debut, a fost publicat inițial de o mică editură independentă, în 300 de exemplare, însă a cunoscut un succes neașteptat, fiind recompensat cu Costa Award pentru debut.
Clubul de carte Nordic Noir este un bun prilej de a discuta despre cărțile poliţiste. Ţi-au plăcut? Nu ai terminat cartea? Ce ai vrea să citeşti? Aflăm împreună răspunsurile la aceste întrebări şi avem ocazia de a ne face noi prieteni cu care să împărtășim pasiunea lecturii.
Înscrierea se face pe e-mail la adresa teodora.ivan@edituratrei.ro.
Vă așteptăm!