Clubul de carte Nordic Noir: „Înghețat”, de Bernard Minier
Marți, 16 iulie 2019, de la ora 18.30, discutăm despre Înghețat, scris de Bernard Minier.
Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale.
Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afl e ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri.
O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.
„Îngheţat e un thriller dens, cu o intrigă tulburătoare, având în centru o răzbunare la fel de sângeroasă precum decapitarea unui cal.” - Sunday Times
Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulţi ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Îngheţat, care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obţinând Prix de l’Embouchure (2012), Prix des bibliothèques et des médiathèques de Grand Cognac (2013), Premiul pentru cel mai bun roman francofon la Festival de Cognac (2015). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix.
Cărţile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume.
Clubul de carte Nordic Noir este un bun prilej de a discuta despre cărți. Ţi-au plăcut? Nu ai terminat cartea? Ce ai vrea să citeşti? Aflăm împreună răspunsurile la aceste întrebări şi avem ocazia de a ne face noi prieteni cu care să împărtășim pasiunea lecturii.
Înscrierea se face pe e-mail la adresa teodora.ivan@edituratrei.ro.
Vă așteptăm!