• „...noi siamo tutta la storia, non solo quel personaggio” - Alessandro Baricco

Club de carte Litera #34

Club de carte Litera #34

Vă invităm la o nouă ediție a Clubului de carte Litera la care vom discuta despre volumul Acolo unde îmi bate inima, de Sebastian Faulks. 

Înscrierile se fac la e-mail la adresa r.enache@litera.ro, în limita locurilor disponibile. Moderator: Laura Câlțea - Blogul unei cititoare de cursă lungă.

Despre carte:
Londra, 1980. Robert Hendricks, psihiatru şi scriitor consacrat, şi-a ascuns atât de adânc în memorie amintirile tulburătoare din al Doilea Război Mondial, încât viaţa lui personală a ajuns marcată de singurătate şi depresie. Pe neaşteptate, primeşte o scrisoare din partea unui anume Alexander Pereira, neurolog şi veteran al Marelui Război, care se pretinde un admirator al lucrării de specialitate publicate de Robert. Scrisoarea îl poartă în casa unui bătrân, pe o insulă stâncoasă, retrasă, în sudul Franţei, şi într-un vârtej de amintiri: copilăria sa ca băiat englez fără tată, masacrul la care a fost martor şi rana pe care nu mai ţine minte cum a căpătat-o ca tânăr ofiţer în război şi, mai presus de toate, dragostea vieţii sale, devastatoare, pentru o italiancă, „L”, cunoscută în timpul războiului.

„Profund tulburătoare şi scrisă cu măiestrie, Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks este o cronică a secolului XX, o dramă impresionantă despre nebunia războiului şi despre puterea iubirii, la fel de convingătoare şi de vie ca toate textele cu care ne-a obişnuit autorul de la Cântecul păsărilor încoace” (The Guardian)

„Sebastian Faulks scrie ca un Hemingway modern, adăugând poveştii sale umor, dragoste şi dramă într-un mod care depăşeşte alte scrieri similare... Acolo unde îmi bate inima ar putea fi una dintre cele mai bune creaţii despre iubirea pierdută în război, în rând cu Casablanca şi Fiesta.” (BookReporter)

„O privire fascinantă asupra legăturii intime dintre iubire, război şi memorie.” (Kirkus)

Din opera lui Sebastian Faulks, la Editura Litera au mai apărut romanele Cântecul păsărilor, Amprenta omului şi O săptămână în decembrie.

Adresa