• „Nimic nu se schimbă cu adevărat în dragoste” - Alice Munro

Club de carte Booksociety.ro

Club de carte Booksociety.ro

”O artistă experimentată cum era ea știa că se află în mijlocul unui spectacol, deși, poate, unul puțin cam înspăimântător. Însă nu putea să reziste tentației : își îndreptă umerii și își aruncă deodată capul pe spate, scuturând o coamă de păr imaginară, iar mișcarea amplă și furtunoasă era ca o ultimă bătălie, grandoarea unui suflet răvășit de furtună ; cu o clipă înainte să dispară, îți ridică mîna sus de tot, o flutură în aer și numai după aceea ieși, trîntind ușa...” - Cineva cu care să fugi de acasă, de David Grossman

Vă invităm Joi, 28 Iunie, la a cincea ediție a clubului de carte Booksociety.ro. Irina Markovits și psihoterapeutul Sorin Briceag ne propun volumul Cineva cu care să fugi de acasă, de David Grossman.

Descriere:
„Lectura acestui text este asemenea unui carusel în care cititorul se simt purtat, fără a putea anticipa încotro este condus ; prin fața ochilor lui se perindă frânturi de tablouri, fragmente d eimagini și gânduri, iar personajele nu se definesc prin acțiunile lor directe, ci prin poveștile pe care le ascultă. le inventează și le trăiesc. În prim-plan apar două personaje - Tamar și Asaf - pe fundalul adolescentin al unei vacanțe de vară. Urmărindu-le, asistăm la o pendulare continuă între două lumi, în care singurul punct stabil și demn de încredere este Dinca, un labrador care și-a pierdut stăpânii. Exotismul decorului și pitorescul ”actorilor”, felul în care lumile lor cu granițe precise și stabile se deschid una către cealaltă ne fac să așteptăm cu sufletul la gură deznodământul acestei fermecătoare povești despre căutare și regăsire.”
Roman distins cu Premiul Sappir – Israel 2001. (©Editura Niculescu) Traducere: Ioana Mocan.

Clubul de carte Booksociety.ro este un bun prilej pentru a discuta despre cărți, vă invităm alături de noi să împartășim pasiunea pentru lectură. Vom beneficia de prezența placută și sfaturile pihoterapeutului Sorin Briceag, specializat în psihoterapie individuală și de cuplu (Analiza Tranzacțională).

Participanții sunt rugați să citească în prealabil cartea propusă.
Numărul de locuri este limitat, vă invităm sa vă înscrieți pe mail la adresa: office@kaleidoscope.com.ro sau la telefon: 0733 260 210.

De asemenea, puteți închiria cartea propusa de moderatori de la biblioteca și galeria de artă Kaleidoscope book.a.rest.
Vă așteptăm în Bvd. Mărăști, nr. 35.
Program:
Luni-Vineri 10:00-19:00
Sâmbata 10:00-17:00
Comanda minimă sugerată de la bar de 20 lei.

Adresa