„Chemarea cucului”, de Robert Galbraith la The @British Book Club
De o carte bună te poți bucura oriunde, dar locul perfect pentru a discuta despre ea este un club de carte. Biblioteca @British din București, în parteneriat cu Clubul Scriitoarelor, a dat startul unui club de carte lunar, prin care ne dorim să descoperi cele mai frumoase povești scrise de autoare celebre.
Vino la bibliotecă vineri, 19 iunie, de la 20:30, la a doua întâlnire a clubului nostru. Vom discuta despre autoare britanice care aleg să își publice cărțile sub pseudonim masculin. În centrul discuției se va afla cartea Chemarea cucului scrisă de Robert Galbraith, psuedonimul lui J.K. Rowling. După succesul răsunător al seriei „Harry Potter”, autoarea a ales să iasă din sfera cărților pentru copii printr-o serie de romane polițiste, pe care le publică însă sub pseudonim. Moderatoarea clubului, Erika Ciuică (Clubul Scriitoarelor) și Virginia Costeschi (Editura Trei) te vor provoca la o discuție despre această carte de excepție.
Accesul la clubul de lectură este gratuit, iar evenimentul se desfășoară în limba română.