• „Când ai un copil, ești părinte. Când ai doi, ești arbitru” - David Frost

Ce spun neuroștiințele despre creier: discuție despre cărțile lui David Eagleman

Ce spun neuroștiințele despre creier: discuție despre cărțile lui David Eagleman

Sâmbătă, 26 mai, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, suntem atrași în lumea creierului de două cărți ale specialistului în neuroștiințe David Eagleman, Creierul. Povestea noastră și Incognito. Viețile secrete ale creierului, publicate la Editura Humanitas, în colecția de știință. Și de un dialog între prof. dr. Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. univ. Alexandru Babeș, Facultatea de Biologie, Universitatea București, și Vlad Zografi, coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas. Discuția va fi moderată de Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. 

Accesul la eveniment este gratuit, pe baza unei înscrieri prin Eventbook, aici.

Specialist în neuroștiințe la Stanford, membru al Consiliului Forumului Economic Internaţional, cercetător în cadrul Institutului pentru Etică şi Tehnologii Inovatoare, David Eagleman a făcut mai popular domeniul neuroștiințelor datorită stilului cărților lui, ajunse bestseller. Dar și pentru că volumul Creierul. Povestea noastră a fost transformat în documentarul de șase episoade The Brain with David Eagleman, difuzat de PBS și BBC. 

Creierul. Povestea noastră (traducere de Elena Ciocoiu). Închis în tăcerea și întunericul propriului craniu, creierul ne țese povestea realității și a identității care ne definesc. Renumitul specialist în neuroștiințe David Eagleman ne poartă într-o inedită călătorie în care vom descoperi alcătuirea misterioasă a existenței umane. Ce este realitatea? Cine ești „tu“? Cum iei decizii? De ce are nevoie creierul tău de alți oameni? În ce fel poate schimba tehnologia omul așa cum îl cunoaștem? Pe parcursul cercetării sale, Eagleman ne călăuzește prin lumea sporturilor extreme, a criminalității, a expresiilor faciale, a neurochirurgiei, a intuiției, a roboticii și a căutării nemuririi. Vom putea afla astfel povestea felului în care viața ne modelează creierul și a felului în care creierul ne modelează viața.

Incognito. Viețile secrete ale creierului (traducere de Ovidiu Solonar). Dacă mintea conştientă reprezintă doar vârful aisbergului din ceea ce înseamnă activitatea cerebrală, atunci cu ce se ocupă restul creierului uman? Şi cine pe cine conduce oare în tandemul om–creier? Specialistul în neuroştiinţe David Eagleman plonjează în adâncimile subconştientului omenesc, care are o „viaţă personală“ tainică şi foarte intensă, şi demontează piesă cu piesă maşinăria care generează gândirea, comportamentul şi credinţele unui individ – maşinărie inaccesibilă de altfel, în cea mai mare parte. Sunt demolate cam toate ideile de-a gata după care ne ghidăm, că e vorba despre normalitate, identitate, moştenire genetică, educaţie, culpabilitate, dependenţă de droguri, infidelitate, autocontrol şi alte asemenea concepte despre care nu ştim, de fapt, mai nimic.

„Cuprinzătoarea sinteză realizată de David Eagleman asupra stadiului actual al cunoaşterii în privinţa creierului este concisă, accesibilă şi adesea foarte surprinzătoare. Descoperi în capul tău o ciudată lume nouă.“ (Brian Eno)

„La fiecare pagină din Creierul se produce o revelaţie atât de fantastică, încât ţi se taie respiraţia. Ar fi imposibil de absorbit dacă nu am avea cu toţii acel element de-a dreptul extraordinar: creierul. Eagleman se apropie mai mult decât oricine de dezlegarea misterului căutării sinelui înăuntrul materiei cenuşii electrice aflate între urechile noastre.“ (Stephen Fry)

„David Eagleman ne ajută să înţelegem cea mai complexă colecţie de celule din cosmos: propriul creier. Dacă neuroştiinţa ar avea un superstar, el ar fi acela.“ (Ruby Wax)

Cartea Incognito. Viețile secrete ale creierului a fost republicată de Editura Humanitas în seria „12 cărți despre lumea în care trăim”, împreună cu un alt titlu de știință, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, de Konrad Lorenz, laureat în 1973 al Premiului Nobel pentru fiziologie/medicina (împreuna cu Karl von Frisch și Nikolaas Tinbergen).

Adresa