CDPL FEST 82 - lectură Lavinia Bălulescu
Joi, 18 mai, de la ora 19.00, în Club A, Lavinia Bălulescu va susține o lectură din Lavinucea (CDPL, 2017), cu ocazia reeditării volumului care apare cu ilustrațiile Arabellei Krebs.
„Nu trebuie să fii un mare cunoscator în ale poeziei ca să îți placă Lavinucea de la prima vedere. Trebuie doar să fii trecut printr-o copilărie și-o adolescență normale, cu obsesiile, spaimele, bucuriile, secretele și întâmplările lor. Cu un umor fin, ca pudra de zahăr de pe prăjiturile făcute în casă, cu ingenuitatea fetiței și cu șiretenia candidă a puștoaicei, Lavinia Bălulescu se strecoară în sufletul cititorului cu o mare iuțeală și se instalează confortabil acolo. Asta și pentru că sufletelor noastre le e dor să întâlnească povești precum cele din aceasta frumoasă carte.“ (Robert Șerban)
Prima ediție a cărții a apărut în 2007, la Cartea Românească, după ce a obținut în 2006 Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România.
Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. Este jurnalistă, a absolvit Jurnalism-Engleză la Universitatea de Vest din Timișoara și din 2012 locuiește în București, dar plănuiește să evadeze. Prima ediție a volumului „Lavinucea“ a fost publicat la Editura Cartea Românească, în anul 2007, după câștigarea Premiului pentru poezie la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat volumul de poezie „Mov“ (2004, Editura Prier), cu care a obținut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (filiala Timișoara), dar și romanul „La mine-n cap“ (2013, Editura Cartea Românească). Este prezentă în mai multe antologii, cum ar fi „Mai am un singur Doors“ (Editura Blumenthal, 2011), „Primul meu porno“ (Editura ART, 2011), „Moș Crăciun & Co“ (Editura ART, 2012), „Scriitori la poliție“ (Editura Polirom, 2016), „#Rezist! Poezia“ (Editura Cartea Românească, 2017).