• „God respects us when we work, but he loves us when we dance” - Les Blanc

„Cartografia lumii de dincolo” de Laura T. Ilea – lansare de carte

„Cartografia lumii de dincolo” de Laura T. Ilea – lansare de carte

Vă așteptăm sâmbătă, 29 septembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea primului roman publi­cat de Laura T. Ilea în spațiul româ­nesc, Cartografia lumii de dincolo, recent apărut la Editura Humanitas, în colecția „Scriitori români contemporani“. La eveniment vor vorbi, alături de autoare, crititul literar Tania Radu și scriitoarea Andreea Rasuceanu, coordonatorul colecției.

Laura T. Ilea a publicat un roman (Les femmes occidentales n’ont pas d’honneur, L’Harmattan, Paris, 2015), un volum de nuvele (Est, L’Harmattan, Paris, 2008), studii literare, printre care Litera­tu­ra canadiană în infraroşu: Nihilismul femi­nin (Tracus Arte, Bucureşti, 2015) şi Littérature et scénarios d’aveugle­ment — Orhan Pamuk, Ernesto Sábato, José Saramago (Honoré Champion, Paris, 2013). A organizat eveni­mente lite­ra­re în cadrul Festivalului Inter­na­țio­nal Metropolis Bleu de la Montréal. Cro­­nici și dezbateri despre ultimul ei ro­man publicat au apărut în Huffington Post, Le Devoir, La Recrue du Mois, la Radio Canada și în cadrul Salon du Livre de Montréal. În România, a pu­bli­cat arti­cole în revistele Observa­tor cultural şi Steaua. Cartografia lumii de dincolo este primul roman publi­cat de Laura T. Ilea în spațiul româ­nesc. Scrierea ver­siunii franceze a acestui roman a pri­mit susținerea Conseil des Arts du Québec, prin inter­mediul pro­gra­mu­lui Vivacité.

Cartografia lumii de dincolo deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc.” – Laura T. Ilea

Adresa