• „Ce mare mângâiere să ai cui arăta câte ceva care e de văzut! Și pe urmă să taci” - Virginia Woolf

Books, tea & more – Club de carte. „Fărâme de viață”

Books, tea & more – Club de carte. „Fărâme de viață”

Ediția nr. 5 a clubului de carte lunar – Books, tea & more –, organizat de Irina Markovits și Veronica Stancu, în parteneriat cu Ceainăria Infinitea, va avea loc luni, 16 iunie 2014, ora 18:30. 

Cartea despre care vom discuta este Fărâme de viață, de Zeruya Shalev:

Fărâme de viaţă explorează cu minuție psihologică şi cu sensibilitate relaţiile dintre părinţi şi copii. Fiecare personaj încearcă să îndrepte greşelile trecutului şi să găsească o ieşire din capcana prezentului dezolant. Zăcând la pat în micul ei apartament din Ierusalim, Hemda Horowitz îşi analizează cu amărăciune întreaga viaţă: tinereţea petrecută în kibbutz, căsătoria lipsită de iubire şi înstrăinarea de cei doi copii ai ei, Avner şi Dina. Numeroasele sale eşecuri – ca fiică, soţie şi mamă – se răsfrâng acum asupra destinelor fiului şi fiicei sale. Avner a ajuns un avocat mediocru, frustrat, prizonier într-o căsnicie plină de ranchiună, iar Dina şi-a sacrificat cariera universitară pentru a-i dărui fiicei sale iubirea pe care n-a primit-o de la propria mamă. (Editura Polirom) Traducere: Ioana Petridean.

Numărul de locuri este limitat, iar accesul se face doar prin intermediul unei rezervări la: pr@infinitea.ro

Costul evenimentului: 30 lei (include ceai și cookies).

Ce spun organizatoarele despre Books, tea & more?

Cred că în ADN-ul meu se amestecă rafturile de cărți cu umerașele de haine. Mai am și acum – ascunsă pe undeva, pe un raft – prima ediție din “Legendele Olimpului”: tocită, cu pagini “cu urechi”, dar știută din scoarță în scoarță.
În bibliotecile mele stau și cărți despre istoria modei și a costumului, enorm de multă beletristică (cele două biblioteci au devenit neîncăpătoare, cărțile acum se înghesuie pe pervazurile ferestrelor, stau turnuri lângă noptiera și înlocuiesc o măsuță de cafea), câteva albume de fotografie, altele despre pictura flamandă, apartamente pariziene boeme și vile romantice din Toscana.
Dacă nu aș lucra în industria modei, aș deschide o cafenea-ciocolaterie-ceainărie-librărie cu program non-stop, din care lumea să nu mai plece. Ar fi o variantă lumească a Paradisului lui Borges, în combinație cu ciocolateria Juliettei Binoche… ! Până atunci însă mi-ar plăcea să ne întâlnim la Infinitea, o dată pe lună, la clubul de lectură. - Irina Markovits

Dacă am ajuns să visez biblioteci pe malul mării și faptul că pregăteam o lasare de carte pentru dragul de Nichita Stănescu (și vorbeam cu el la telefon!), atunci cred că am repere pentru nevoia mea organică de cuvânt.
În iureșul în care trăiesc, cred că am un singur regret autentic: absența timpului de altădată pentru lectură. Clubul Books, tea & more încearcă să îmi îndulcească acest regret, ceea ce va doresc și vouă, celor care vă propuneți să citiți mai mult! - Veronica Stancu

 

 

Adresa