• „Cine uită nu merită” - Nicolae Iorga

António Lobo Antunes la București: lansare „Pe râurile ce duc”

António Lobo Antunes la București: lansare „Pe râurile ce duc”

Editura Humanitas Fiction vă invită marți, 15 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, prilejuită de lansarea romanului Pe râurile ce duc..., recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu. 

La eveniment vor participa alături de autor, Dinu Flămând, traducător și scriitor și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe. 

António Lobo Antunes va fi prezent la București invitat de Festivalul Internațional de Poezie București (ediția a -IX-a, 14-20 mai 2018) organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române.

„Eu caut să transform arta romanului, povestea e mai puțin importantă, e numai un vehicul de care mă folosesc, ceea ce contează e să transform această artă, și există o mie de căi de a o face, însă fiecare trebuie să o găsească pe a sa proprie. Pe mine intriga nu mă interesează, nu vreau să mi se citească, vreau să mi se trăiască romanul.” António Lobo Antunes

Romanul Pe râurile ce duc... este recomandat de RFI Romania și de Literomania. Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

Adresa