Absent nemotivat #2: Mircea Horia Simionescu
„Absent nemotivat” este o serată literară unde invit cîte un scriitor să povestim şi să citim din opera unui scriitor din trecut, un maestru prea puţin cunoscut de public, uitat pe nedrept sau ale cărui cărţi se mai găsesc doar prin anticariate, adică un scriitor absent nemotivat din conştiinţa şi preferinţele de lectură ale cititorilor de azi.
Anul trecut, la prima întîlnire, l-am avut ca invitat pe Iulian Tănase cu care am ales să vorbim despre poetul german de origine română Paul Celan (1920-1970), a cărui operă se află în curs de traducere, pentru prima dată integral, la Editura Polirom.
Duminică îl am ca invitat pe Alex Tocilescu să povestim şi să citim din cel mai original prozator român postbelic: Mircea Horia Simionescu (1928-2011), despre care Mircea Cărtărescu a afirmat că este cel mai important scriitor postmodern român.
De o inteligenţă enciclopedică, inepuizabil tematic şi impecabil stilistic (probabil cel mai dexter prozator din întreaga noastră literatură), dacă ar fi avut norocul unui context literar normal, adică de un agent şi de nişte traduceri bine plasate, MHS – cum i se spunea şi cum încă i se mai spune printre cunoscători – ar fi putut avea o carieră occidentală comparabilă cu a lui Mircea Cărtărescu astăzi. Dicţionarul onomastic (1969) şi Bibliografia generală (1971) – cele mai cunoscute romane ale sale, parte din tetralogia Ingeniosul bine temperat – rămîn două capodopere postmoderne, sincrone, necunoscute în Europa şi în lume, cărţi care i-ar fi făcut pe Borges, Calvino, Eco, Milorad Pavić, Alasdair Gray sau Roberto Bolaño să plesnească de invidie.
Am scris mai mult despre MHS aici.
(Marius Chivu)
