Octombrie a fost o lună cu puține lecturi integrale, dar cu multe recitiri și răsfoiri ale unor cărți mai vechi (în interes profesional, ofc.). Am citit și recitit tot felul de cărți despre cărți, mai ales sinteze și enciclopedii, cum ar fi Cărți care au schimbat istoria, Scriitori. Viața și opera sau Istoria cărților, de Martyn Lyons, pentru un proiect pe care l-am început de pe la jumătatea lui august și care cred (sper!) că acum s-a închegat și în curând să pot să arăt și rezultatele (nu sunt secretoasă, doar că fac parte din genul acela de oameni care preferă mai întâi să facă și apoi să arate).
Altfel, am reușit să termin doar cele două cărți pe care le-am avut pentru cluburile de luna asta și să mai încep alte câteva. Prima carte terminată a fost Ultima după-amiază a lui Seneca, de Marianne Jaeglé, un roman istoric construit ca o ultimă scrisoare adresată de Seneca prietenului său Lucillius (cel din Scrisori către Luciliu) și care rememorează istoria relației pe care filozoful stoic a avut-o cu cel mai celebru elev al său, împăratul Nero. E un roman istoric lejer, poate fi citit chiar într-o după-amiază, cu un ritm și un ton al narațiunii potrivit pentru stilul lui Seneca și care îți dă o imagine a Romei antice nu neapărat profundă, dar suficientă cât să intri în atmosferă. Însă, dincolo de istoriile și detaliile de epocă, cartea deschide o discuție referitoare la ce înseamnă educația, ce poate face educația și, mai ales, care este momentul în care eșuează educația (și, evident, aici urmează și un „de ce?”).
Cu câteva ore înaintea morții, Seneca își rememorează acțiunile și preceptele și nu se poate abține să nu se întrebe „unde am greșit?” și „cum poate da naștere cea mai bună educație celui mai mare monstru?” Mie asta mi s-a părut a fi adevărata miză a cărții și cred că, dincolo de componenta istorică, este, de fapt, o întrebare pentru timpurile contemporane, niște timpuri ale responsabilizării (parentale, mai ales) excesive. Am avut-o la clubul de carte Editura Trei și am discutat-o pe toate părțile (iar la unele dintre ele ne-am amuzat copios, dar nu se face să le spun în altă parte pentru că glumele și discuțiile de la club au un farmec local care nu poate fi reprodus).
Cea de-a doua carte de club a fost Detaliile, de Ia Genberg, o carte care, după ce am citit-o, mi s-a părut că nu e neapărat o lectură de club, cât, mai ales, una de savurat în solitudine. Alcătuită din patru proze legate de un foarte subtil fir roșu, este o carte a relațiilor între personaje, dar și o carte a cărților (sunt numeroase pasajele în care cărțile îmbogățesc dinamica personajelor, dar și anumite stări și trăiri ale acestora). Deși poate părea simplist, titlul este foarte potrivit pentru că, în cele din urmă, este o carte a detaliilor care alcătuiesc o viață. Frumos scrisă (și tradusă, implicit, de Andreea Caleman), și aceasta este o carte care se citește ușor și, mai ales, cu plăcere.
Tot în interes de serviciu am recitit minunatul volum al lui Jonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni (trad. rom. Smaranda Nistor) pentru cel de-al 7-lea eveniment al seriei „Cărți despre cărți” unde l-am discutat alături de poetul și neurologul Bogdan O. Popescu. Gottschall are câteva idei incitante și care sună extrem de bine pentru un cititor pasionat (faptul că ficțiunea ne-a creat și ne definește ca oameni, că a fost un mecanism esențial pentru supraviețuirea noastră ca specie, că ne afectează fizic creierul ș.a.) și am vrut să aflu cum sunt văzute asemenea afirmații seducătoare de către un neurolog. Iar Bogdan O. Popescu nu este doar neurolog, ci și poet și scriitor, așa că discuția noastră a fost cum nu se poate mai interesantă. Puteți vedea un scurt rezumat în acest colaj realizat de TVR Cultural sau întreaga înregistrare pe canalul de youtube Cititoarea de cursă lungă.
Inspirată de recitirea lui Gottschall am revăzut și sublinierile și notițele făcute pe niște cărți mai vechi, cum ar fi Conștiința dintr-o nouă perspectivă, de Michael A. Graziano (absolut fabuloasă, până acum cea mai bună carte citită pe tema asta), Mintea tulburată, de Eric R. Kandel, O scurtă istorie a minții, de William H. Calvin sau capitolul dedicat conștiinței în excelentul volum despre originea și evoluția vieții, Ascensiunea vieții, de Nick Lane. Tot pornind de aici am început să citesc și Izvorul ascuns, de Mark Solms, Știința povestirii, de Will Storr (apropo, săptămâna asta va fi la București pentru lansarea următorului său volum în cadrul evenimentului An evening with Will Storr) sau Remedii disperate, de Andrew Scull (o continuare și aprofundare a unei cărți mai vechi, O istorie culturală a nebuniei). E un subiect care mă pasionează, deși mă pot apropia de el doar cu instrumentele filologului, nu și cu cele ale omului de știință.
Pe final de lună am mai început încă două cărți care-mi plac mult, dar le voi termina cel mai probabil în luna următoare. Prima este Nu poți fugi, nu te poți ascunde, de Yrsa Sigurdardóttir (trad. rom. Roxana Mirică), primul roman dintr-o nouă serie a scriitoarei islandeze („Black Ice”). Pentru mine Yrsa Sigurdardóttir este o scriitoare de talia lui Stephen King, deși nu atât de aplecată spre paranormal cum e scriitorul american. Cea de-a doua carte este o apariție mai veche, dar pe care îmi doream demult să o citesc, și anume Hasdeu. Duhuri, de George Cornilă, un volum din seria „Biografii romanțate” a Editurii Polirom. Hasdeu este una dintre cele mai fascinante personalități ale culturii noastre, un enciclopedist de o vastă erudiție și cartea mi-a atras atenția încă de la apariție. Am deschis-o doar s-o „testez” și mi-a plăcut încă de la primele pagini.
Altfel, după cum știe toată lumea, în octombrie s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură scriitorului maghiar László Krasznahorkai. Cărțile sale sunt traduse la Anansi. World Fiction (Editura Trei): Satantango și Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim, și vor fi urmate în curând de un al treilea volum Zsömle s-a dus (trad. rom. Ildikó Gábos-Foarță). În noiembrie se așteaptă cu nerăbdare decernarea Premiului Booker (luni, 10 noiembrie), iar pe lista scurtă au rămas: Flesh, de David Szalay (în traducere la Ed. Trei), The Land in Winter, de Andrew Miller, The Rest of Our Lives, de Ben Markovits, Audition, de Katie Kitamura (tot autoare Trei, unde a mai apărut și Intimități), The Loneliness of Sonia and Sunny, de Kiran Desai, Flashlight, de Susan Choi (autoare Humanitas Fiction; s-a mai tradus și Studentul străin și Exercițiu de încredere).
Printre noutățile editoriale ale lunii octombrie am remarcat noua colecție de cărți de buzunar a Editurii Nemira, „Nemira Smart”, o colecție în care vor apărea cărți de ficțiune din toate domeniile publicate de editură, o nouă carte de Annie Ernaux, Cealaltă fiică, Fapte glorioase, de Ferdia Lennon, un roman care „reunește umorul contemporan cu tragedia clasică”, Bietele spinări ale copiilor, de Lidia Yuknavitch, „un roman tulburător despre neajunsurile și intensitatea artei”, și am mai remarcat și două noi romane ușurele despre cărți (un gen foarte popular în Japonia, dar nu numai): Librăria cărților interzise, de Marc Levy, și Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă, de Michiko Aoyama. De asemenea, m-a bucurat să văd că s-au reeditat la Ed. Univers cărțile lui Gaston Bachelard: Aerul și visele, Pământul și reveriile voinței, Pământul și reveriile odihnei, Apa și visele.
Lecturile pentru cluburile lunii noiembrie vor fi Mâine în bătălie să te gândești la mine, de Javier Marías (pentru clubul online din grupul Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă) și Parădais, de Fernanda Melchor (clubul Editurii Trei). Lor li se va adăuga Filosofie și viață. Marile întrebări despre cum să trăim, de A.C. Grayling, care va fi cartea de la care vor porni discuțiile la evenimentul Cărți despre cărți #8, ultimul din serie, a cărui invitată va fi Cristina Bogdan, profesor la Universitatea București și antropolog.
Scrie un comentariu