CRONICĂ FICTION
Citesc, deci exist, despre „Femeia de hârtie”, de Rabih Alameddine
„Femeia de hârtie” e o carte pe care nu o împrumuți ca s-o citești, ci care trebuie să fie a ta ca să poți s-o umpli de sublieri (cu creionul, evident) și de post-it-uri. Poate părea livrescă, pentru că e plină de referințe literare, însă mie mi-a plăcut tocmai datorită acestor trimiteri literare omniprezente.
Citeste mai mult...
Unde-i adevărul, unde se află adevărata fire a unui om?, despre „Ochii doamnei mele”, de Anthony Burgess
„Ochii doamnei mele”, de Anthony Burgess, mi s-a părut a nu fi tocmai un roman istoric tipic, ci mai mult un foarte bun roman de atmosferă și, în același timp, un experiment de limbaj. În încercarea de a-l reconstrui pe Marele Will, Burgess pornește nu de la evenimente, ci de la cuvinte.
Citeste mai mult...
Cine are puterea în iubire?, despre „Pasiune pură”, de Lena Andersson
Subtil și complex în același timp, extrem de bine scris, „Pasiune pură” este un roman care te pune bine pe gânduri. Nu e o carte ușoară, nu e nici comodă, e ușor de citit, dar greu de înțeles. E o carte care nu se epuizează într-o singură lectură și care se cere nu citită, ci recitită.
Citeste mai mult...
Distopie și romance, despre seria „Divergent”, de Veronica Roth
Folosindu-se de scheme de manipulare mai vechi (mitul cetății asediate) sau mai noi (scenariul Big Brother), „Divergent” combină distopia, thrillerul și iubirea adolescentină într-o poveste complexă și bine structurată, cu accent mai mult pe acțiune decât pe scriitură.
Citeste mai mult...
„Așadar, de ce sunt în depresie? Asta e întrebarea de un milion de dolari, iubito!”, despre „O poveste haioasă”, de Ned Vizzini
Părerea mea e că „O poveste haioasă” e o carte pe care ar trebui s-o citească nu doar adolescenții, ci și noi, ăștia, oamenii maturi, care zicem că am trecut prin viață, am terminat o facultate sau ne-am făcut o carieră, și acum ne dăm mari că știm care e treaba cu viața.
Citeste mai mult...
O țesătură cu un desen extraordinar, despre „Medeea și copiii ei”, de Ludmila Ulițkaia
„Medeea și copiii ei”, este o minunată frescă de familie, un roman-mozaic ce se formează la întâlnirea a mai multe povești separate, dar întrețesute într-un mod intim, cu eroi pe care nu-ți vine să-i numești personaje, ci oameni, un roman ce-ți restabilește o încredere într-un anume rost al lucrurilor, un rost greu de găsit în lumea noastră grăbită și bătrână, alături de reînvierea unei anumite plăceri a privitului, a trăitului, a tihnitului.
Citeste mai mult...
Oameni cu vocația revoltei, despre „Căpitanul Mihalis (Libertate sau Moarte)”, de Nikos Kazantzakis
”, de Nikos Kazantzakis ){kind=link}
Roman istoric, roman de dragoste, roman balcanic, roman masculin, roman religios, roman naționalist, roman tradițional, roman politic, roman mitologic, opera lui Kazanzakis atinge dimensiuni epopeice în „Căpitanul Mihalis”. Personajele lui nu sunt oameni, sunt zei și eroi coborâți de pe Muntele Olimp ce încearcă să-și găsească locul într-o lume prea mică pentru ei.
Citeste mai mult...
Un roman istoric ce pare o distopie, despre „Într-o noapte de iarnă”, de Simon Sebag Montefiore
Eu am citit pe nerăsuflate cartea asta și cred că e potrivită mai ales pentru cei care nu au citit foarte multă istorie, dar ar vrea să cunoască mai bine perioada modernă și contemporană. Stilul e lejer, se citește ușor, iar detaliile istorice nu încarcă inutil acțiunea, din contră, o fac mai interesantă. Thriller istoric și roman de dragoste totodată prezintă atmosfera din Rusia lui Stalin în primele luni după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Citeste mai mult...
Lucruri care nu ar trebui uitate, despre „Cântecul păsărilor”, de Sebastian Faulks
În ciuda dimensiunilor, „Cântecul păsărilor”, de Sebastian Faulks este o carte care se citește repede și cu plăcere. Scris pe două planuri narative distincte (unul trecut, care cuprinde evenimente de dinainte de Primul Război Mondial și din timpul războiului, și unul contemporan, care se petrece în Anglia anilor '70), creează o atmosferă specifică fiecărei perioade istorice și te prinde destul de tare.
Citeste mai mult...
Liberi nu sunt oamenii, ci omul, despre „Laur”, de Evgheni Vodolazkin
Roman de dragoste, roman istoric (deși cu subtitlul „roman neistoric”), roman inițiatic, roman mistico-filozofic, Laur poate fi inclus în multe categorii, fără ca vreuna să-l caracterizeze pe deplin. Cred că cel mai simplu și mai sincer ar fi să spun că este un foarte frumos roman despre lume, despre viață, despre literatură.
Citeste mai mult...