• „God respects us when we work, but he loves us when we dance” - Les Blanc

Un proiect sângeros - Graeme Macrae Burnet

<i>Un proiect sângeros</i> - Graeme Macrae Burnet

Un Cu sânge rece plasat în atmosfera austeră a unui sat scoțian din secolul al XIX-lea.
O triplă crimă petrecută într-o comunitate mică de arendași din Scoţia anului1869 duce la arestarea tânărului Roderick Macrae, în vârstă de şaptesprezece ani. Nu există nicio îndoială că el este făptaşul, însă ce motive a avut să comită un gest atât de atroce și de sângeros?
Gândit ca o serie de documente descoperite de autor, romanul excelează în reconstituirea lumii respective, în subtilitatea și complexitatea cu care e conturat personajul principal. Permanenta schimbare a perspectivei în stil Rashomon – trecem prin declarațiile sătenilor, prin relatarea făptașului, prin rapoartele medicale și evaluările psihologice sau prin transcrierea procesului – îi alcătuiește criminalului un portret contradictoriu și-i lasă cititorului toată plăcerea de-a reinterpreta faptele pe măsură ce paginile se succed.
Un proiect sângeros este un roman-puzzle inteligent construit, tulburător și fascinant.
„Mulți autori de ficţiune, de la Henry James la Vladimir Nabokov, au folosit un narator necreditabil pentru a crea ambiguitate, a spori suspansul şi a ascunde o poveste alternativă printre rândurile textului tipărit. Burnet face toate astea şi multe altele în această captivantă poveste de epocă despre patos şi violenţă, într-o Scoţie a secolului al XIX-lea. Are toate elementele unui crime thriller, dar şi ceva din analiza socială a unui roman de Thomas Hardy.” (Wall Street Journal)
„Un thriller de-a dreptul ingenios, la fel de complex şi de derutant ca nişte trepte imaginate de Escher.” (Daily Express)
„Una dintre sursele de inspirație pentru Un proiect sângeros a fost un caz din secolul al XIX-lea când un țăran francez numit Pierre Rivière și-a ucis trei membri ai familiei și apoi a scris o relatare elocventă despre asta. Mă fascinează această aparentă contradicție între asemenea acte violente și o scriere articulată.” (Graeme Macrae Burnet) (©Editura Art) Traducere: Alex Văsieș.


Documentare
6 din 6
Scriitură
6 din 6
Poveste
5 din 6
Redactare
5 din 6
Traducere
6 din 6

Nota mea

6 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu