A doua parte a trilogiei fiordurilor.
Când pleci să înfrunți viscolul și noaptea ca smoala, e bine să mai fie cineva cu ține. Băiatul, singurul nume pe care îl are eroul din Tristețea îngerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit după moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste munții înzăpeziți să ducă înapoi o carte din care blândului pescar i se trăsese moartea? Acum, în volumul al doilea al trilogiei islandeze, pornește din nou la drum, într-un aprilie întunecat pe care iarna nu vrea să-l părăsească. De data aceasta nu e singur: îl însoțește pe Jens, poștașul ținutului, abia înzdrăvenit după ce fusese dezlipit, stană de gheață, din șa – îl prinsese o furtună de zăpada pe drum. Călătoria celor doi e, ca orice călătorie, prilej de a afla mai multe despre tine însuți decât despre cel cu care mergi alături, e învățătură și descoperire. Și, când moartea pândește la fiecare pas printre trâmbele de zăpadă, călătoria e și mijloc de a prețui cât mai mult viața.
„O saga despre supraviețuire în fiordurile neiertătoare ale Islandei. Trimitindu-și eroii să străbată sălbăticia înghețată, Tristețea îngerilor dă impresia unei versiuni nordice a călătoriilor pe care le fac personajele lui Cormac Mccarthy. Citiți cartea la căldură, cu un ceai fierbinte alături – veți fi mai recunoscători ca niciodată că aveți un acoperiș deasupra capului...” (The Independent)
„La Tristețea îngerilor nu uimește atât povestea, cât limbajul: cuvinte simple capătă, prin felul în care sunt folosite, un farmec aparte. Frazele lungi ale lui Stefansson, care în mâinile unui alt scriitor ar părea neîndemânatice și ciudate, au o frumusețe neobișnuită: odată ce ai citit câteva pagini, te îndeamnă să te oprești și să-ți iei un răgaz, spre a putea gusta ce-ai văzut până atunci. Fiecare paragraf e ca un poem.” (The Iceland Review) (©Editura Polirom) Traducere din limba franceză de Magda Răduță.