• „Cine gândește puțin, se înșală mult” - Leonardo da Vinci

Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta - Ciprian Măceșaru

<i>Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta</i> - Ciprian Măceșaru

În romanul Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Macesaru a creat o Românie miniaturală. Tarele unei întregi societăți se regăsesc concentrate în lumea fictivei comune Strâmbeni. Întâmplări dintre cele mai diverse și mai colorate, pline de personaje viguroase animă viața localnicilor. E o carte cu foarte mult umor (a se citi: haz de necaz), scrisă alert și poetic, cu ușoare alunecări în fantastic, construită după modelul unui puzzle, chiar dacă unele episoade nu comunică cu celelalte decât prin apartenența la aceeași realitate socială. Finalul dur aruncă asupra cititorului umbra unei amenințări, (încă) o dovadă că joacă autorului e susținută de o miză ridicată. Un roman electrizant, cu dialoguri și povești memorabile.
„Strâmbeniul lui Măceșaru reprezintă o comunitate speculară, fascinantă, adictivă și improbabilă, având ceva mitic și totodată profund autentic, de parcă marginalii optzeciștilor ar fi inundat pe neașteptate Macondo. Iar această lume strălucește hipnotic, cu voluptate și minuție, între paginile romanului, înainte să fie aneantizată prin acel soi de mecanism impersonal care e arma milenară a destinului.” (Doru Căstăian)
„Metonimie a României de azi, Republica Strâmbeni se lăfăie cinic și bufon într-o veselie iresponsabilă, de carnaval pestriț, cu Păcală parșivi și Tândală furibunzi, când fals abulic și ludic agresiv, când agresiv animalic, schimonosit ca fizionomiile Capriciilor lui Goya. Dezosare morală și dezarticulare socială. Prostie fudul-țâfnoasă, aparent inofensivă, dar perversă în fond și sângeroasă la o adică. (Supra)realism grotesc, anarhie jalnic-feerică, debusolare haioasă la început, dar cu efecte criminale pe drum și răzbunări atroce în final. În fine, într-o lume de-a-ndoaselea, unde să alergi liber cu bicicletă, dacă nu în cimitir? Numai că, atenție, nu printre, ci pe sub alei și morminte!” (Dan C. Mihăilescu) (©Editura Cartea Românească)


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu