• „Orice vocaţie începe prin a admira” - Michel Tournier

Strigă-mă pe numele tău - André Aciman

<i>Strigă-mă pe numele tău</i> - André Aciman

Roman a cărui ecranizare de excepție, în regia lui Luca Guadagnino, a cîștigat 95 de distincții, printre care prestigioasele premii Oscar și Bafta pentru cel mai bun scenariu adaptat, semnat de James Ivory.
Într-o zi de vară, tânărul Elio asistă la sosirea unui nou rezident la vila italiană a părinţilor săi de pe ţărmul Mediteranei: Oliver, un universitar american de aproape treizeci de ani. Oliver este fermecător, rafinat, plin de vitalitate și cucerește pe toată lumea. Între el și Elio, care are șaptesprezece ani și trăiește din plin tulburările vârstei, se naște o relaţie de prietenie capricioasă, ce pare să aștepte doar un prilej pentru a se transforma în ceva mai profund. Tensiunea acumulată treptat între cei doi are nevoie doar de momentul potrivit să se elibereze în atmosfera de vacanţă lipsită de griji de pe Riviera italiană. Strigă-mă pe numele tău este o poveste despre jocurile și focurile pasiunii trăite cu înfiorarea tinereţii. Relatată din perspectiva tânărului Elio, cu o dozare impecabilă a evoluţiei sentimentelor și cu scene de o frumuseţe la fel de copleșitoare ca aceea a decorului mediteraneean, istoria acestei pasiuni trăite sub semnul efemerităţii cucerește prin sinceritate, vitalitate, prin melancolica privire retrospectivă asupra unei lumi pierdute. (©Editura Polirom) Traducere: Cristian Ionescu.


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu