• „Cine gândește puțin, se înșală mult” - Leonardo da Vinci

Sfâşierea cerului - Ursula K. Le Guin

<i>Sfâşierea cerului</i> - Ursula K. Le Guin

Pornind de la obsesia oamenilor pentru controlarea și transformarea mediului înconjurător (fără a ține cont de dezvoltarea organică a acestuia) și de la unul dintre cele mai mari mistere ale lumii vii, creierul uman (mai ales a părții sale inconștiente, manifestate sub forma visului, cea pe care o stăpânim și o cunoaștem cel mai puțin), romanul Ursulei K. Le Guin aduce în discuție întrebări fundamentale privind condiția umană: Care este natura visului? Cum funcționează creierul uman? Poate fi îmbunătățită natura umană? Vom deveni oameni mai buni dacă vom putea fi programați să renunțăm la egoism, agresivitate, dorință de putere? Cât de multe îți este permis să faci în numele binelui? Există o falie, momentan de netrecut, între istoricul nostru de mamifere și începutul condiției de om. Purtăm în noi instincte pe care nu le putem controla, pe care uneori nu le putem înțelege, dar care fac parte din ființa noastră, alături de acțiuni voite, pe care le cultivăm în încercarea de a fi mai buni și de a trăi într-o lume mai bună. Există, însă, cea mai bună dintre toate lumile posibile? Și, dacă ar exista, cum putem ști că am ajuns la ea? Până la urmă, dorința omului de a schimba lumea poate fi dăunătoare chiar și atunci când e animată de cele mai bune intenții, iar visele mesianice se transformă ușor în coșmaruri. Dacă somnul rațiunii naște monștri, somnul iraționalului ce poate naște? (©Laura Câlțea via Bookaholic) Traducere: Roxana Brînceanu.


Traducere
6 din 6
Redactare
6 din 6
Poveste
4 din 6
Scriitură
5 din 6
Documentare
5 din 6

Nota mea

5 din 6
Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu