După doi ani am terminat trilogia „Grisha” de Leigh Bardugo și concluzia e că nu mă pot obișnui deloc cu trilogiile astea întinse pe câțiva ani. În afara personajelor principale nu am reușit să țin minte mai nimic despre celelalte, nu mai știam cine cu cine ține, cine pe cine a trădat, pe cine a iubit, cine e de încredere, cine nu. În rest, mi-a plăcut cum au fost scrise cărțile, mitologia din spate e interesantă, personajele bine construite, iar dialogurile sunt presărate cu o ironie jucăușă savuroasă. Cele mai interesante personaje nu sunt protagoniștii Alina și Mal, orfani ce au crescut împreună, care se iubesc, dar iubirea lor e imposibilă (bla, bla, bla), ci alți doi: Întunecatul, un fel de demon romantic, seducător, misterios și irezistibil de diabolic, și pezevenghiul de Nikolai, corsar, prinț și, în cele din urmă, rege. Mi-a plăcut felul în care au fost construite personajele astea două, amestecul de rău și slăbiciune din Întunecat, singurătatea lui, foamea lui de putere combinată cu dorința de a găsi o stabilitate în cineva asemănător lui, relația lui complicată, tristă și înduioșătoare cu mama lui, Baghra, un alt personaj simpatic al cărții, și, totodată, seriozitatea și dispoziția mereu jucăușă a vulpoiului Nikolai. Pe lângă mica telenovelă, eterna luptă dintre bine și rău, salvarea lumii ș.a.m.d., romanul are și câteva idei profunde: obsesia nemuririi și a puterii și efectele sale devastatoare asupra firii umane, tentația demiurgică – eterna dorință a omului de a crea viață și de a învinge moartea – sau inegalitățile unui sistem social împărțit într-o clasă elitistă, a privilegiaților, și mulțimea oamenilor obișnuiți, desconsiderați și considerați limitați. Cred că ar ieși un desen animat foarte frumos din trilogia asta. (©lauracaltea.ro) Traducere de: Laurenţiu Dulman