O foarte scurtă și bună introducere în fenomenul contemporan al dependenței de jocurilor video (mai ales în rândul adolescenților). Cartea nu se adresează „dependenților”, ci, mai degrabă, familiei și anturajului, celor care nu reușesc să împărtășească această pasiune. Condamnarea acesteia (mai ales de către părinții adolescenților) nu face decât să adâncească și mai tare prăpastia între jucători și ne-jucători. Psiholog de profesie, dar și pasionat al jocurilor video, Serge Tisseron explică, cu ajutorul jurnalistei Isabelle Gravillon, care sunt dedesubturile acestei dependențe, cum această pasiune nu este o dependență în sensul psihologic al termenului, care pot fi beneficiile acestor jocuri, atât din punct de vedere al definirii identității personale, cât și din punctul de vedere al abilităților sociale. Cu plusuri și minusuri, psihologul francez încearcă să creioneze, pentru cei care nu înțeleg și care condamnă jocurile video, de ce acestea sunt atât de fascinante pentru anumite persoane. Mi-a plăcut abordarea lui, faptul că le aduce aminte părinților că, înainte de a-i condamna, trebuie să încerce să-și înțeleagă copii, că repetă întruna că o atitudine deschisă la dialog este mai benefică decât una exclusiv critică și că încearcă să-i facă să conștientizeze faptul că, dacă copii lor chiar au o problemă cu jocurile video, înseamnă că familia are o problemă (atât pentru că un membru al ei nu mai participă la activitățile familiale, cât și pentru că această adicție poate semna o problemă pe care familia nu știe cum s-o gestioneze și pentru care adolescentul își caută refugiul în universul fictiv al jocului). Cartea se citește ușor și cred că poate fi de un real folos părinților care se confruntă cu aceste probleme, dar și celor care nu înțeleg motivațiile acestei pasiuni. (©lauracaltea.ro) Traducere: Dragoș Jipa.