• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

Ochiul minţii: Cum se vede lumea când vederea dă greş - Oliver Sacks

<i>Ochiul minţii: Cum se vede lumea când vederea dă greş</i> - Oliver Sacks

Cazurile descrise de doctorul Oliver Sacks ne arată cât de fragil şi complex este simţul vederii, dar şi resursele nebănuite de care pot da dovadă oamenii când sunt confruntaţi cu disfuncţii majore care, brusc, le dau viaţa peste cap. O pianistă nu mai poate citi notele muzicale şi devine incapabilă să recunoască chiar şi obiectele din jurul ei. O profesoară de neurobiologie nu a putut vedea în trei dimensiuni toată viaţa, dar, deodată, universul ei începe să se schimbe. Însuşi medicul intră în scenă ca pacient, pe măsură ce Oliver Sacks vorbeşte despre propria sa incapacitate de a recunoaşte feţele oamenilor şi, apoi, despre efectele stranii ale cancerului său ocular. Cu fiecare nou caz, intrăm într-o lume ciudată, însă din toate aceste poveşti de viaţă transpare extraordinara adaptabilitate a creierului uman. Nu de puţine ori, pierderea anumitor abilităţi poate fi primul pas spre dobândirea unor calităţi cu totul noi. Capacitatea de a vedea în spatele bolii omul şi destinul său irepetabil face din Oliver Sacks un scriitor de excepţie. (Editura Humanitas) Traducere: Ioana Ilie.


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu