• „Arta de a conduce nu constă în a gândi și a decide în locul tuturor subalternilor” - Anonim

O iubire imposibilă - Christine Angot

<i>O iubire imposibilă</i> - Christine Angot

La sfârșitul anilor 1950, în Chateauroux, Pierre și Rachel se trezesc prinși într-o legătură fugară, însă foarte intensă. El, tânăr de familie bună, erudit, lucrând temporar în provincie, o cucerește pe Rachel, angajată la Casa de Contribuții Sociale, o evreică fermecătoare, dar săracă. Și din acest motiv, și din pricina celibatului care-i asigură libertatea, Pierre îi spune de la bun început că niciodată nu o va lua de soție, deși își doresc un copil împreună. Chiar dinainte ca micuța Christine să se nască, Pierre părăsește Chateauroux și va fi doar o prezență episodică în viața copilului, însă nu mai puțin marcantă. Rachel află abia după mulți ani că Pierre a profitat de propria fiică. Un sentiment de vinovăție o sfâșie, căci inima ei adăpostește deopotrivă iubirea fără margini pentru Christine și pasiunea pentru un bărbat pe care de fapt nu-l cunoaște.
O iubire imposibilă este romanul unei eliberări. E vorba despre o emancipare atât de abruptă, încât până și textul sfârșește prin a-și câștiga independența față de autoare. Acolo unde ea conchide asupra blestemului social care îngrădește destinul lui Rachel Schwartz, cititorii închid cartea cu un sentiment cu totul diferit. Sub ochii noștri, Rachel nu e eterna victimă a celor dominanți, nu este nici ființă fragilă care se zdrobește de zidul societății burgheze. Pagină după pagină, Christine Angot i-a redat puterea de a trăi și de a luă hotărâri. Iată splendidă generozitate a acestei scriitoare: creează texte mai puternice chiar decât ea însăși.” (Le Monde)
„Pentru a înțelege pe cineva, fie el chiar și un personaj, nu este obligatorie empatia, antipatia e suficientă; perspicacitatea se dezvoltă și atunci când ura te înnebunește. Mama din roman simte o rămășiță de iubire pentru tatăl copilului ei, dar e o rămășiță, poate o relicvă. Rușinea care o covârșește vine din faptul că n-a știut să-și apere fiica. Societatea nu iartă femeilor așa ceva. Slăbiciunea unui bărbat emoționează. Lipsurile unei femei aduc rușine. Intervine clișeul mamei complice. Vă spun, există un singur lucru, și-acela e literatura. Nu există adevăr în afara literaturii. În poliție, în educație există frânturi de adevăr. Așa cum se exprimă Lacan: «Spun întotdeauna adevărul, nu tot...». Ei bine, noi, scriitorii, îl spunem, îl spunem tot.” (Christine Angot)
Roman câștigător al Prix Décembre 2015 și nominalizat la Prix Goncourt
(©Editura Polirom) Traducere: Mădălin Roșioru.


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu