Eseul „O cameră doar a ei” reprezintă una dintre cele mai valoroase contribuții la literatura feministă din secolul XX. A fost publicat inițial în 1929 și constituie o argumentare spumoasă, urbană și convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor.
„Dacă acea «cameră doar a ei», pe care Virginia Woolf o dăruiește cu luciditate femeii de pretutindeni care scrie ficțiune sau poezie, este și astăzi de multe ori goală, înseamnă că eseul acesta merită descoperit, (re)citit și ascultat, fiindcă profețiile lui Woolf încă nu s-au împlinit nici acum, la aproape nouăzeci de ani de la publicarea lui. Asta înseamnă că mai e nevoie de conștientizare și luptă pentru ca scriitoarele să aibă independență deplină și recunoaștere, plus un teritoriu absolut personal, pentru a scrie despre teritoriile comune și pentru a intra în mod vizibil și cu drepturi egale în teritoriul viu al literaturii universale, fiecare cu numele și vocea ei. O cameră doar a ei este un evergreen literar și ideologic.” (Svetlana Cârstean)
„Deși tema este aparent destul de clară și concluziile nu întotdeauna tranșante, această carte, distilare a unei minți cristaline, scrisă atât de proaspăt și tumultuos, dar cu atâta forță, cu siguranță are ceva de zis. Multe dintre lucrurile semnificative sunt spuse în treacăt: revelații fulgerătoare, critici infinitezimale, tușele esențiale specifice unei scriitoare care are de spus mult mai multe decât simplul subiect pe care a fost rugată să-l discute.” (The New York Times)
A scrie și a citi sunt imposibil de disociat. Pentru că dintotdeauna scrisul și cititul au fost imposibil de disociat de context. Iar pentru a scrie și pentru a citi excepțional este nevoie de o minte în care masculinul și femininul sunt imposibil de disociat. (Black Button) (©Editura Black Button Books) Traducere: Anca Dumitrescu și Elena Marcu.