• „He cometido el peor pecado que uno puede cometer… no he sido feliz” - Jorge Luis Borges

Meseria de a trăi - Cesare Pavese

<i>Meseria de a trăi</i> - Cesare Pavese

Emoționant și dureros de citit în același timp, Meseria de a trăi este unul dintre cele mai mărețe testamente literare ale secolului trecut.
Pe 26 august 1950, într-o modestă cameră de hotel din Turin, s-a sinucis Cesare Pavese, unul dintre cei mai importanți scriitori italieni ai secolului 20. Cu scurt timp înainte să moară, și-a distrus sistematic toate hârtiile private. Acest jurnal este tot ceea ce a rămas pentru a reflecta trăirile spiritului care a căutat cu ardoare să se înțeleagă pe sine și ce se întâmplă în jurul său.
Cesare Pavese debutează în „Meseria de a trăi” la 6 octombrie 1935. Însemnările din acea perioadă explorează sinele poetului, iar în substrat analizează condiția de condamnat la domiciliu forțat. Se desprinsese recent dintr-o realitate familiară, după ce a fost arestat la Torino împreună cu alți șapte intelectuali și a fost obligat să își stabilească domiciliul în Calabria.
Jurnalul înregistrează o autentică criză spirituală, iar aria experiențelor cuprinde pătimirile din iubire (trădată) și activitatea creatoare (reluată). Apar uneori fragmente din conversații și referințe concrete la viața cotidiană, dar funcția jurnalului de a păstra cu fidelitate cele întâmplate este redusă la minimum. Pavese consemnează implicațiile singurătății și eforturile de depășire a puternicei tendințe de autodistrugere. Marcat de eșecul poveștii sale de dragoste cu starleta americană Constance Dawling, a realizat un fel de culegere de maxime despre iubire și femeie, despre om și viață în general. Din însemnările despre artă și poezie și, de fapt, despre moarte, transpare formarea intelectuală a lui Pavese. Lecturile lui însoțesc jurnalul și dau naștere unor teme de dezbatere, împletindu-se cu intervenții referitoare la politică și război, progres și toleranță.
Ultima însemnare datează din 18 august 1950, cu mai puțin de zece zile înainte de dispariția scriitorului: „Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie”. Într-un jurnal, a nu mai scrie sau a te sinucide coincid în mod necesar. Arta sa a fost unica modalitate prin care s-a apărat de spectrul sinuciderii care l-a bântuit din adolescență și l-a cucerit în cele din urmă.
Prefața debutează cu mottoul „Literatura înseamnă apărare împotriva jignirilor vieții” și este semnată de Marziano Guglielminetti, care a fost profesor de literatură italiană la Universitatea din Torino din 1971 până la moartea sa. (©Editura All) Traducere și note: Florin Chirițescu.


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu