• „Nimeni nu-ţi poate procura un sentiment de inferioritate fără consimţirea ta” - Eleonor Roosevelt

Istorii de caz - Kate Atkinson

<i>Istorii de caz</i> - Kate Atkinson

Istorii de caz (2004) continuă seria romanelor de succes semnate de Kate Atkinson. Firul acțiunii se derulează în jurul a trei tragedii de familie: dispariția unei fetițe, asasinarea unei tinere și uciderea unui bărbat. Jackson Brodie, detectiv particular, se implică în rezolvarea celor trei cazuri. Povestea este tulburătoare. Un oarecare mister continuă să planeze asupra ei chiar și atunci când ai impresia că ai aflat totul. Autoarea știe să țină sub control acțiunea. Numeroase detalii, portrete de caracter complexe și realiste, descrieri, conversații și gânduri intime, salturi în timp, destine tragice-totul este bine dozat. Dincolo de episoadele dramatice, cum ar fi incestul nedescoperit la timp și cu atât mai cumplit, dincolo de violențele de limbaj sau de aspectele nu întotdeauna plăcute ale vieții, în Istorii de caz se strecoară și o doză de umor și cinism, purtând uneori o masca suprarealistă. Este un amalgam captivant, care creează un stil fascinant și care te obligă să citești romanul, încântat și plin de curiozitate, până la ultima pagină. (©Editura Leda) Traducere: Sorin Gherguț și Andreea Pulpea.


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu