Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar însuflețește destine individuale, ci dă viață și tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de șase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut.
Pe moșiile Țării Românești, grânarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare și pe uscat, pe ulițele târgului Bucureștilor, traversate de picioare desculțe și taine de palat, sau la Constantinopole, în serai și catacombe, printre intrigi și capete tăiate, istoria își urmează cursul.
Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curții Regale și Darul lui Serafim –, se situează sub aceeași inscripție heraldică: „Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul și nu prevezi viitorul”.
„Îti voi arată lucrurile, așa cum au fost ele.
Îi voi chema pe toți în jurul tău. Vei simți mirosul prafului de pușcă și vei auzi chiotele sărbătorii de Armindeni. Vei îngheța de frig pe câmpurile de luptă și te vei topi de arșiță la vremea secerișului, pe moșiile boierilor Sămărghiteni.
Te voi trimite călăre până dincolo de serhatul Giurgiului, cu solie de taină de la Manuc. Vei gusta de-a valma plăcinte oltenești și sugiucuri turcești, vei respira praful drumului ridicat de caravanele cu grâu și-ți vei scăpa viața în pivnița culei bătrânești ori în apele Dunării.
Vei așeza piatra de temelie a Hanului lui Manuc alături de meșterii brașoveni și vei apăra apoi șantierul cu prețul vieții, în noaptea plină de spaime și speranțe a intrării Armatei Dunărene în București.
În jurul tău vor dansa cadâne cu valuri de mătase și fete din bărăganurile Țării Românești, în vreme ce din depărtare va răsuna clocot de luptă.
Vei iubi.
Vei dușmăni.
Vei păcătui și te vei ierta.
Vei ieși din toate acestea obosit, tulburat, schimbat.
Vino cu mine!” (Simona Antonescu) (©Editura Polirom)