• „Dar cel mai de admirat e tot omul care, în mod negrăbit și fără să se apuce să muncească ostentativ, contemplă și vede” - Alexandru Paleologu

Freeman's: cele mai bune texte noi despre familie - John Freeman

<i>Freeman's: cele mai bune texte noi despre familie</i> - John Freeman

Freeman's: cele mai bune texte noi despre Familie este a doua antologie literară din seria numită de recenzori „curajoasă” (Minneapolis Star-Tribune) şi „proaspătă” (Chicago Literati). După primul număr, Freeman’s: Arrival, Freeman orbitează în jurul unei teme recurente în textele celor mai buni scriitori: familia.
Printre autorii acestui volum se numără: Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2012, Marlon James, câștigătorul Man Booker Prize 2015, Aleksandar Hemon, Sandra Cisneros, Athena Farrokhzad, Valeria Luiselli, Claire Vaye Watkins, Claire Messud și Garnette Cadogan.
Cu texte de ficțiune, eseu şi poezie extraordinare şi publicate în premieră, Freeman's: despre Familie strânge cele mai amuzante, sfâşietoare şi exploratoare poveşti despre viaţa de familie de la giganţi şi de la cele mai noi voci ale literaturii mondiale în egală măsură.
Autor premiat şi binecunoscut critic de carte, John Freeman a fost preşedintele National Book Critics Circle şi, până în 2013, coordonatorul antologiilor Granta. Recenziile sale literare şi interviurile cu unii dintre cei mai cunoscuţi autori din lume au apărut în mai bine de 200 de publicaţii din întreaga lume, printre care The New York Times, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, The Wall Street Journal, The Guardian, La Repubblica şi La Vanguardia. Este autorul a două cărţi The Tyranny of E-mail (2009) şi Cum să citeşti un romancier (2012) şi editorul volumului Tales of Two Cities: The Best and Worst of Times in Today's New York ( 2014). În prezent, John Freeman este editorul antologiei Freeman’s, aflată deja la al doilea număr. John Freeman locuieşte la New York şi predă la The New School.
„Tipurile de familie din care provenim sunt extrem de diferite… ceea ce au în comun aceste forme de viață în familie nu este așa-numita unitate familială, ci nevoia de narativizare a experienței, de mitologizare, de reflectare, de oglindire a ei înșiși în forma unei povești.”
„În Freeman’s citim familia nelocalizat, din Sri Lanka până în Jamaica, China şi Bosnia, cu felurile de mâncare şi tunsorile ei, cu îmbrăţişări şi pierderi, cu membri noi şi cei aproape uitaţi, cu frontiere şi moşteniri, cu nume şi porecle, cu trecut şi viitor, cu umor şi nostalgie. Citim familia conjugată peste continente şi secole, familiaritate şi inedit fără a avea vreo clipă senzaţia a ceva străin.” (Black Button) (©Editura Black Button) Traducere: Radu Șorop.


Articol

O nouă editură și-a făcut apariția zilele astea în peisajul editorial românesc, Black Button Books, o editură care, în ciuda numelui, este plină de culoare și de viață.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu