• „Cine fuge de suferință, matematic ratează fericirea” - Alexandru Paleologu

Franny şi Zooey - J.D. Salinger

<i>Franny şi Zooey</i> - J.D. Salinger

„Franny şi Zooey” este titlul unui text compus din două părţi, care iniţial au fost publicate ca nuvele diferite, de sine stătătoare, în The New-Yorker. Franny este sora mai mică, cititoare ferventă, interesată de actorie, a lui Zooey Glass, iar povestea a cărei protagonistă este îşi găseşte continuarea în cea legată de numele fratelui ei. Cei doi adolescenţi sunt legaţi de nemulţumiri, de dureri, dar şi pasiuni comune. Crescuţi într-o familie disfuncţională, Franny şi Zooey, adolescenţi care prind obiceiul de a problematiza totul, îşi găsiseră un model şi un reper în fratele lor, Seymour, un poet şi un geniu precoce care s-a sinucis. Relaţia lor cu lumea din jur e invariabil marcată de atunci încolo, cu atât mai mult cu cât fraţii cresc în propria lume închisă, cu lecturi şi valori radical diferite decât cele care fac media în societatea cu care trebuie să dea piept. Dezgustul faţă de ipocrizia care se infiltrează pretutindeni, inclusiv în lumea universitară, fuga de uniformizare şi mediocritate sunt date esenţiale de identitate ale celor doi fraţi, iar în cazul lui Franny, ele îi vor cauza o adevărată criză, o cădere care-i fisurează relaţia, şi aşa fragilă, cu semenii mult mai dispuşi decât ea să se conformeze. Zooey este cel care, după o lungă discuţie pe teme teologice, despre budism şi spiritualitatea orientală, reuşeşte să o aducă într-un punct de echilibru cu ea şi cu lumea din jur. (©Infocarte.ro) Traducere: Mihaela Dumitrescu.


Nota mea

4 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu