Salvo Montalbano, personajul principal din seria lui Andrea Calogero Camilleri, a fost cel care a reușit să-mi schimbe părerea proastă pe care o aveam despre romanele polițiste (despre care fusesem învățată că sunt o formă de literatură ușoară și proastă). Bine, de fapt, Andrea Camilleri a reușit asta, însă personajul lui e atât de viu încât nu mă gândesc niciodată la autor, ci direct la Montalbano, la replicile lui, la situațiile prin care trece, la relațiile pe care le dezvoltă cu alți oameni (personaje). Sincer, intriga nici măcar nu mă interesează în romanele din seria „Comisarul Montalbano”, de multe ori îmi scapă și nu reușesc să urmăresc anumite raționamente până la capăt, însă le-am recitit până acum mai multe ori (romanele sunt excelent traduse în română de Emanuel Botezatu!). Montalbano e ciufut, ironic, inteligent, gurmand (de la mesele la han ale lui Pardaillan nu mi s-a mai făcut așa o foame în timp ce citeam), burlac convins (deși într-o relație de mai mulți ani) și un umanist desăvârșit (în stare să se emoționeze până la lacrimi în fața unui copil neajuorat, al unui bătrânel simpatic sau al unei mâncări gătite cu suflet). Am văzut și o parte din mini-seria care s-a făcut după roman, însă personajul comisarului mi s-a părut complet neinspirat și fără asemănare cu cel din carte. Cărțile sunt absolut savuroase și relaxante și abia aștept o nouă traducere (din ce am văzut sunt mai mult de 20 de volume, dintre care în română au fost traduse doar cinci). (©lauracaltea.ro) Traducere: Emanuel Botezatu.