Cărțile Zeruyei Shalev nu sunt ușor de citit. Se citesc greu și cu opinteli. Stilul e dificil, subiectele asemenea. Scriitoarea nu face nici o concesie cititorului pentru că, până la urmă, viața nu face concesii și, ne învață ea, nici noi n-ar trebui să ne grăbim să facem. E foarte importantă familia în romanele ei. Părinți, bunici, copii, soți... universuri întregi care se atrag și se resping, care se urăsc și se iubesc, care se retrag și se înlănțuie reciproc într-un amalgam de sentimente contradictorii. E frapant schimbul de roluri între membrii familiei în romanele ei (părinții care sunt, în același timp copii, copiii care sunt, în același timp, soț sau soție pentru părintele lor...). Și tot frapant este pericolul pe care mulți oameni îl percep foarte greu, acela al sacrificării propriilor dorințe în favoarea dorințelor celorlalți membri ai familiei. Mai devreme sau mai târziu toate aceste renunțări, toate aceste frustrări, toate aceste dorințe neîmplinite te vor sufoca și vor avea exact rezultatul opus: te vor îndepărta de cei pe care ai încercat, atât de greu, să-i mulțumești. Este foarte important, pentru sănătatea cuplului și a familiei, ca fiecare să-și poată îndeplini dorințele. Ăsta nu e egoism, e chiar o formă de altruism, pentru că oamenii mulțumiți de sine pot dărui mai mult decât cei care se retrag la umbra resentimentelor născute din renunțare. E importantă familia, e important să ai alături oameni dragi, dar e la fel de important să te înțelegi pe tine însuți, să te accepți așa cum ești și să găsești oamenii care te vor accepta pentru ceea ce ești, nu doar imaginea pe care o vor din tine. Imaginea care le e lor necesară, dar în care tu nu te recunoști. Respiri greu într-un roman de Zeruya Shalev, însă, în final, suferința și eforturile sunt răsplătite. Pentru că atunci când înveți ceva suferința nu e inutilă. Nici în viață și nici în cărți. (©lauracaltea.ro) Traducere: Ioana Petridean.