• „Ce mare mângâiere să ai cui arăta câte ceva care e de văzut! Și pe urmă să taci” - Virginia Woolf

Doamna Bovary - Gustave Flaubert

<i>Doamna Bovary</i> - Gustave Flaubert

Flaubert se opune în acelaşi timp artei zise oficiale (şi care era adesea doar un comentariu uşor politizant al virtuţilor burgheze), ca şi nihilismului gălăgios al „boemei”, adică al celor care aspirau în secret să pătrundă în oligocraţia tiparului, contestând-o totodată. Doamna Bovary este rezultatul unei hotărâri ostentative: pentru a le arăta tuturor acestor domni ce înseamnă arta, Flaubert va renunţa la subiectele şi forma pe care le considera adecvate unei gândiri superioare şi pe care le ilustrase în Ispitirea Sfântului Anton, în favoarea celei mai umile materii: romanul, mai mult, adulterul, mai mult, faptul divers petrecut în provincie. Acestei substanţe infame, pe care el însusi o detestă şi o dispreţuieşte, îi va aplica puterea artei celei mai înalte. Romanul permite cititorului descoperirea povestei tragice a Emmei Bovary, o femeie cu o căsnicie nefericită, un soţ mediocru, nişte amanţi egoişti şi prea multe iluzii romantice. De dincolo de povestea Emmei răzbate însă cea a provincialismului îngust, bigot şi burghez înfierat la tot pasul de Gustave Flaubert, care pare a fi strecurat în fiecare frază o doză din arsenicul luat de eroina sa deziluzionată. Madame Bovary este o carte provocatoare, caustică, de o ironie fără drept de apel, pentru care autorul a fost de altfel acuzat de ultraj adus moralei publice, ajungând în faţa tribunalului corecţional. (©Editura Polirom, Editura Art) Traducere: Demostene Botez (Ed. Minerva, 1970).


Nota mea

5 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu