Am putea spune oare că Newton a „destrămat curcubeul”, reducându-l la culorile sale prismatice, dupa cum susținea Keats? Cu alte cuvinte, a sfărâmat el frumusețea? Departe de așa ceva, afirmă renumitul om de stiință Richard Dawkins; „destrămarea” prilejuită de cercetarea lui Newton este cheia unei mari părți a astronomiei și a minunatei poezii a cosmologiei moderne. Misterele nu-și pierd poezia pentru că sunt rezolvate: soluția este de multe ori mai frumoasă decât enigma, descoperind mistere și mai adânci. Folosindu-se de proza expresivă, pătrunzătoare și atrăgătoare ce i-a dat renumele de care se bucura, Dawkins discută cele mai importante și mai grăitoare subiecte din știința modernă, de la astronomie și genetică la limbaj și realitatea virtuală, combinându-le într-o afirmare și o recunoaștere fără precedent a aplecării umane către descoperire și mirare. Richard Dawkins a fost menit să scrie această carte: o strălucită evaluare a naturii (și a denaturării) științei, un tribut adresat științei nu pentru că este folositoare, ci pentru că este înălțătoare.
„Sentimentul de fascinatie reverentioasa pe care ni-l insufla stiinta este una dintre cele mai inalte experiente de care psihicul uman este capabil. Este o pasiune estetica profunda, comparabila cu cea nascuta de cea mai aleasa muzica si poezie. Este unul dintre lucrurile care fac intr-adevar ca viata sa merite traita si ne da acest sentiment chiar si mai eficient atunci cand reuseste sa ne convinga ca timpul pe care-l avem de trait este finit.” (Richard Dawkins, Destrămarea curcubeului)