Decebal și un solomonar misterios - Simona Antonescu

Suntem în anul 105. Trupele romane se pregătesc să treacă Dunărea pe podul făcut de Apollodor din Damasc pentru a cuceri Dacia. Aici își încep Ilinca și Călin călătoria fabuloasă prin trecutul țării. În drumul lor îl întâlnesc pe micul dac Oroles, care îi conduce până în inima provinciei la Sarmizegetusa, acolo unde vor avea șansa de a-l cunoaște și pe conducătorul dacilor, Decebal. „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu, cu ilustrații de Alexia Udriște-Olteanu este o serie de romane care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria românilor. Cărțile din serie vor prezenta istoria României prin ochii a doi frați gemeni, Ilinca și Călin, care găsesc în podul casei un manuscris (magic) cu ajutorul căruia se pot întoarce în timp. (©Editura Nemi)